World Cup 2018- Meciul 62: Croația-Anglia 2-1

Croația-Anglia

Croația-Anglia a adus calificarea în premieră în ultimul act al Cupei Mondiale a echipei croate și sfârșitul încă unui vis pentru englezi.

În start de meci, Anglia a blocat bine și a plecat pe contre. La una dintre acestea, în minutul 5, Modrici l-a faultat pe Alli, iar Trippier a deschis scorul cu o “torpilă” care l-a lăsat fără replică pe Subasici. Ulterior Maguire şi Stones închid orice poate semăna a culoar, Kane e prins în ofsaid (23), apoi ratează singur cu Subasic (30) la o fază la care avea și șansa unei pase care îl putea lăsa singur cu poarta goală pe Sterling. Apoi Lingard (35) trimite la o palmă de bară, chiar dacă putea mai bine și s-a intrat cu 0-1 la pauză.

La reluare am văzut o altă echipă a Croației, dar și un alt Cakir. Care tratează multe faze în favoarea croaților. Valoarea, determinarea și acest sprijin le sunt suficiente pentru a duce meciul în prelungiri. Sime Vrsaljko centrează perfect, Walker – fundaşul dreapta transformat în central -, se culcă pe o ureche, Perisici vine, îi pune talpa deasupra capului (68) şi mută tabela din loc. Același turc dictase eliminare pentru o intrare asemănătoare a jucătorului lui United, Nani, într-un meci de UCL de-acum câțiva ani, dar acum decide altfel. După cum avea să treacă peste o altă fază, la un fault în careul croat, privându-i pe britanici de un penalty.

Iar în prelungiri tot croații dau lovitura. Walker a ratat o degajare, Stones ajunge al doilea la o minge “plouată” și Mandzukici nu iartă. Este 2-1, croații ridică un zid, englezilor le lipsește vigoarea, și totul este jucat.

Momentul cheie

Probabil că sunt mai multe, dar l-am ales pe cel din minutul 30. Atunci Kane și Sterling s-au aflat la 10 metri cu Subasici între ei. Kane a încercat să devină erou, Subasici a parat cu piciorul, iar apoi același Kane a trimis în bară, de unde mingea a ricoșat în portarul croat și a ieșit în corner. Cu o pasă, soluție pe care a ales-o de multe ori, îl putea aduce pe Sterling în postura să marcheze din situații similare cu Neymar și Firmino în acel 2-0 al Braziliei contra Mexicului. Tot 2-0 putea să fie și acum și poate că meciul avea altă desfășurare.

Golurile

5: Trippier deschide scorul executând perfect o lovitură liberă: 0-1.

68: Perisici egalează cu un procedeu din kung-fu: 1-1.

110: Mandzukici își arată clasa și îi duce pe croați în finală: 2-1.

Formații

CROAȚIA: Subašici – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinici (95 Pivarici) – Brozovici – Rebici (101 Kramarici), Modrici (119 Badelj), Rakitici, Perišici – Mandžukici (115 Corluka). Antrenor: Z. Dalici

ANGLIA: Pickford – Walker (112 Vardy), Stones, Maguire – Henderson (97 Dier) – Trippier, Lingard, Dele Alli, A. Young (91 Rose) – Sterling (74 Rashford), Kane.
Antrenor: G. Southgate

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Zeekr 001 AutoExpert

Test drive Zeekr 001 Privilege AWD

Zeekr este încă un nume relativ nou pentru piața din România, însă marca nu pornește chiar de la zero. Face parte din

Scroll to Top