World Cup 2018- Meciul 7: Avancronică Peru-Danemarca

Peru-Danemarca

Peru-Danemarca este cel de-al treilea joc al zilei de sâmbătă și al doilea contțnd pentru Grupa C.

Peruanii au revenit la Mondiale după 36 de ani, dar sunt într-o formă foarte bună, astfel că au ambiția de a trece măcar de grupe. Nici danezii nu stau rău cu moralul, pentru că echipa lor pare într-o formă foarte bună în ultima vreme, astfel că și ei și-au depus candidatura să însoțească formația Franței în fazele eliminatorii.

Peru. Sud-americanii au izbutit o mulțime de rezultate pozitive în ultima vreme, învingând Croația, Islanda, Scoția și Arabia Saudită, respectiv remizând, 0-0, cu Suedia. În plus, nu au mai pierdut din 16 noiembrie 2016, când cedau acasă, 0-2, cu Brazilia, din acel moment reușind o linie 10-5-0.

Danemarca. Danezii sunt și ei neînvinși tot de 15 meciuri, ultimul eșec datând din 10 octombrie 2016, 0-1 acasă, cu Muntenegru. Apoi au venit 8 victorii și 7 egaluri. Partide oficiale au fost 9 din cele 15: 6 victorii și 3 egaluri (inclusiv două cu România).

La ce ne așteptăm…

Cel mai probabil pare un rezultat egal, ținând cont de istoricul foarte bun al celor două echipe în ultimul an și jumătate, dar și pentru că, fiind primul meci al principalelor pretendente la locul 2 în grupă, va exista o prudență mare.

Știați că…

Ambele echipe au ajuns la Mondiale după play-off și au ajuns la același număr de participări la turneele finale, cinci. Din punctul de vedere al performanțelor la Mondiale, peruanii sunt superiori, izbutind două calificări în sferturi, fază pe care danezii au atins-o o singură dată.

Formații probabile

Peru: Pedro Galesse- Luis Advincula, Alberto Rodriguez, Christian Ramos, Miguel Trauco- Renato Tapia, Yoshimar Yoton, Edison Flores, Christian Cueva- Jefferson Farfan, Paolo Guerrero. Selecționer: Ricardo Gareca.

Danemarca: Kasper Schmeichel- Jens Stryger Larsen, Andreas Christensen, Simon Kjaer, Henrik Dalsgaard- William Kvist, Tomas Delaney, Christian Eriksen- Pione Sisto, Nicolai Jorgensen, Yurary Poulsen. Selecționer: Hage Aareide.

Adaugati comentariu