World Cup 2018- ORAȘELE: Saransk

Saransk este capitala Republicii Mordovia, locul considerat leagănul tuturor națiunilor fino-hugrice.

  • Fondat: 1641
  • Populația: 307.000
  • Distanța față de Moscova: 650 km

Saransk este localizat în bazinul Volgăi, la confluența râurilor Saranka și Insar. Din punctul de vedere al turismului reprezintă una dintre destinațiile din ce în ce mai dezirabile și, trebuie menționat, în ultimii ani a depășit, din acest punct de vedere, chiar și orașe mai importante ale Rusiei.

Fortăreața Atemar, fondată în 1641, care primea numele unei mici localități mordave din apropiere, avea să-și schimbe numele ulterior în Saransk, după cel al râului Saranka. Imediat după înființare, aici s-a dezvoltat un important centru comercial, care avea să treacă, rând pe rând, sub guvernarea provicnciilor Azov, Kazan sau Penza.

Saransk

Din 1928, Saransk a devenit centrul administrativ al Mordvin National Okrug, iar mai apoi al Mordovian Oblast. Sovieticii au reconstruit orașul vechi în anii 1960-70, însă nu neapărat economia, ci tradiția și cultura sunt principalele valori, aici păstrându-se și promovându-se tradițiile fino-hugrice, grup din care fac parte ungurii, finlandezii, estonii, dar și alte națiuni.

Adaugati comentariu