WRC 2018: Simone Tempestini, primul roman care piloteaza pentru o echipă a unui constructor

Simone Tempestini

Simone Tempestini concurează weekendul acesta în Raliul Italiei – Sardinia – (7-10 iunie), a doua etapă din programul pe care îl are sezonul acesta în Campionatul Mondial şi prima în care pilotează un Citroen C3 R5 al Citroen Racing. Simone devine primul român care pilotează pentru o echipă oficială a unui constructor.

Joi seară, în Alghero, s-a dat startul oficial în Raliul Sardiniei, una dintre cele mai dificile etape din actualul sezon al Campionatului Mondial şi cea în care echipajul românesc, Simone Tempestini/ Sergiu Itu, concurează în WRC2 cu o maşină oficială Citroen Racing. După startul festiv, a urmat super speciala de pe Ittiri Arena, un circuit de motocros, iar astăzi începe adevăratul raliu.

Simone Tempestini

Sunt programaţi în total 122,86 km de probă specială, parcurgându-se de două ori bucla Tula (22.12km), Castelsardo (14.37km), Tergu-Osilo (14.14km) şi Monte Baranta (11.46km). Sâmbătă este cea mai lungă zi din acest raliu pe macadam, cu 146.14 km de probe speciale, iar Micky’s Jump va fi atracţia principală, săritoarea de pe Monte Lerno fiind inclusă pe lista celor mai cunoscute din WRC. Duminică probele speciale sunt pe coasta Sardiniei, iar a doua trecere pe Sassari-Argentiera este şi power stage.

Simone Tempestini

Simone Tempestini #41: „Raliul Sardiniei este unul aproape nou pentru mine, un raliu cu probe înguste şi sinuase. Vom încerca să descoperim cât mai repede maşina şi să fim consistenţi. Din pricina ploii, condiţiile în această dimineaţă nu sunt deloc simple, pe PS 2 Tula 1 (22.12 km) a fost foarte alunecos, mult noroi.”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top