Xavier Martinet: cea mai dotată Dacia Jogger cu motor convențional va costa aproximativ 20.000 de euro

Xavier Martinet auroexpert.ro

Am avut ocazia să-l intervievăm pe Directorul de Marketing al companiei Dacia, cu ocazia Salonului Auto de la Munchen. Xavier Martinet n-a putut să răspundă tuturor întrebărilor mele, dar mi-a dat câteva informații interesante legate de strategia mărcii. 

Bogdan Grigorescu: V-ați gândit să aduceți oficial Lada în România?

Xavier Martinet: Actualmente, 90% din vânzările Lada sunt în Rusia, iar 10% în fostele țări sovietice și în alte țări emergente din zonă. Prima oportunitate de a scoate Lada din cercul sovietic va fi lansarea noii Lada Niva. Încă nu am decis dacă vrem s-o transformăm într-o marcă internațională. Este o problemă dacă vrem s-o vindem în Europa, dar trebuie să ne gândim serios. Trebuie să fie o mașină corectă, cu o tehnologie corectă, la un preț corect. Lucrăm la asta, dar prioritatea rămân Rusia și țările non-europene. Dacia este foarte bine aliniată la reglementările europene, iar Lada nu. Sunt două mărci complementare. Se completează ca modele, ca motorizări, ca zone geografice în care sunt vândute… totul are sens. Dacă vom vinde Niva în Europa, va trebui să fie un model foarte diferit de Duster.

Momentan, când ne uităm la avântul pe care l-a luat Dacia, credem că sunt posibilități de creștere mai mare, inclusiv în segmente noi. Deci am atacat piața cu Spring, care a fost excepțional de bine primită în România și Europa, apoi am intrat în segmentul C cu Jogger, și, în sfârșit, cu viitorul model bazat pe Bigster, în 2025. Cu Dacia ne vom extinde în noi segmente, nu în noi zone geografice. Cu Lada, vom înnoi legendara Niva, și vom vedea dacă ne vom extinde pe noi piețe, dar în Europa rămâne un semn de întrebare: are sens sau nu?

BG: Vechea Lada Niva va fi produsă în paralel cu noua generație?

XM: Verificăm scenarii. E clar că vor fi vehicule foarte diferite, chiar dacă viitoarea generație va păstra spiritul modelului original. Când Fiat lansează un nou 500, toată lumea se așteaptă la spiritul care a consacrat modelul. La fel e și cu Niva. E un icon. Dar trebuie să aliniem un off-roader 4×4 la normele de poluare Euro7. Asta e întrebarea: putem sau nu?

Lada Niva Vision autoexpert.ro

Referitor la electrificare, uitați-vă în Salonul Auto de la Munchen: toate modelele noi sunt electrice. Dacia Jogger este singurul model nou cu motoare termice. Clienții sunt speriați de această abundență de motoare electrice. Ce o să cumpăr mâine, luna viitoare, anul viitor? Pentru că prețurile mașinilor noi urcă, în timp ce salariile rămân la fel. Așa că Dacia are un as fantastic în mânecă. Continuă să ofere modele aflate în cele mai importante segmente de piață, pe care și le pot permite clienții. Chiar dacă am pătruns în zone mai rafinate, cu tehnologii noi, pentru că ne-a obligat legislația, Dacia a rămas Dacia. O mașină cu o valoare excelentă raportată la preț. Trebuie să aducem modernitate, dar să rămânem accesibili.

BG: Aveți vreo predicție referitoare la vânzările viitoarei Dacia Jogger?

XM: Da, avem, ca să știm câte piese trebuie comandate de la subcontractori. Dar nu vi le pot dezvălui. Ca idee, nu alergăm după volume. Dacă alergi după volume, începi să dai discount-uri. Iar noi nu facem asta, deci și prețurile pe piața second-hand rămân previzibile. Pentru noi e important să primim comenzi de la clienți cerebrali la prețurile de listă, nu să vânăm cu tot dinadinsul volume.

Dacia Jogger - Xavier Martinet

BG: Cât de tare v-a afectat criza semiconductorilor?

XM: Deja problema asta durează de câteva luni. Încercăm să găsim cele mai puțin stupide soluții pentru clienți. Nu am scos până acum sisteme de pe mașini, pentru că oamenii ar începe să-și pună probleme dacă primesc o mașină descompletată. În principal, am redus producția, iar când vin componente, recuperăm lucrând la capacitate maximă. E drept, în anumite situații am vândut vehicule fără radio… Dar sperăm să ne redresăm până la sfârșitul anului, iar în 2022 să începem să creștem producția, revenind la normal în vară.

BG: În România suntem întrebați dacă veți monta motorul TCe de 1,33 l pe Jogger. O veți face?

XM: Nu. Când compari mașina asta cu concurenții, Jogger are 1,2 tone, iar concurenții 1,5. Mașina e foarte ușoară, deci nu e nevoie de motoare mari. La modelele grele, ai emisii CO2 mari și probleme cu reglementările, deci trebuie să electrifici propulsoarele. E un cerc vicios. La Dacia, ne gândim la ce e esențial. Nu avem încă omologările, dar Jogger ar trebui să emită aproximativ 120 g/km CO2, ceea ce e bine!

BG: Și credeți că e suficient cu 7 persoane în mașină? Sau dacă trageți o rulotă? Sau dacă pui bagaje pe mașină și-i strici aerodinamica?

XM: Nu știu cum conduceți voi, dar o s-o luați la test și o să vă convingeți. Noi ne dorim o gamă simplă, vrem să evităm diversificarea inutilă, pentru că diversitatea costă. E drept, clienții ar avea de unde alege, dar ar fi o corvoadă pentru dealeri. Iar ușurința alegerii este una dintre caracteristicile mărcii. Motorul de 110 CP este bun! Și nu vom avea transmisie automată decât pe hibrid.

Dacia Jogger AutoExpert.ro

BG: Ați spus că prețul de bază va fi sub 15.000 de euro. Ce ne puteți spune despre prețul celei mai dotate variante?

Xavier Martinet: Versiunile tradiționale, fără hibrid, ar trebui să coste aproximativ 20.000 de euro, iar pentru cele cu sistem hibrid urmează a fi stabilită strategia de preț.

BG: Cât despre hibrid, va fi unul dintre cele mai ieftine de pe piață?

Xavier Martinet: Absolut! Dacia trebuie să aibă în gamă cea mai accesibilă mașină de familie, cea mai accesibilă mașină cu 7 locuri, cel mai accesibil hibrid cu 7 locuri.

Adaugati comentariu