Zero emisii, dar plăcere maximă la volanul lui smart fortwo electric drive

Încă de la apariția sa, în 1998, smart a revoluționat transportul urban, ca nici un vehicul înaintea sa. Compact, agil, prietenos cu mediul înconjurător și stilat, smart a parcurs drumul de la un automobil mic și practic, la un produs de lifestyle și a devenit o figură familiară și foarte plăcută prin orașele de pe tot globul.

2007 a reprezentat un an de cotitură pentru smart, marcat de primul drive test al unei flote electrice a simpaticului model, la Londra. Un grup de 100 de modele smart cu propulsie electrică, au luat cu asalt capitala britanică, testul bucurându-se de un real succes atât în rândul fanilor mărcii, cât și în interiorul companiei. Astăzi, modelul respectiv stabilește un etalon și este sinonim cu gândirea pentru dezvoltarea vehiculelor electrice pentru mobilitatea urbană, ale viitorului.

Ajuns la cea de-a treia generație, ce urmează a fi disponibilă marelui public începând cu anul 2012, smart-ul capabil de zero emisii va aduce o plăcere și mai mare utilizatorilor săi. Este de așteptat ca pe porțile fabricii din Hambach, Franța, să iasă un număr format din cinci cifre, de automobile smart electrice. Ca urmare a succesului uriaș reportat de generația anterioară, noul model va fi distribuit pe mai mult de 30 de piețe la nivel mondial.

La dezvoltarea noii generații, smart a beneficiat de experiența acumulată și de feedback-ul clienților, adunat la nivel mondial, în ultimii ani. Alimentarea va fi asigurată de o baterie contruită de Deutsche Accumotive, iar motorul de 55 kW va fi capabil pentru prima oară să propulseze vehiculul cu o viteză ce va depăși 120 km/h. 

Cu un sprint de la 0 la 100 km/h ce va dura mai puțin de 13 secunde, chiar și șofatul urban se va dovedi o plăcere la bordul lui smart fortwo electric drive. Mulțumită acumulatorului de baterii de 17,6 kWh, autonomia noului model va fi de 140 km în mediul urban, totul cu zero emisii poluante.

Adaugati comentariu