Iată viitoarea generație Opel Zafira!

2017 Opel Astra facelift

Nemții au ”scăpat” pe internet câteva fotografii cu viitoarea generație Opel Zafira. Așa cum era de așteptat, aceasta împrumută elementele de stil de la noua Astra.

Totul începe cu bara de protecție din față, care replică întocmai liniile de design ale Astrei. Grila radiatorului și blocurile optice au fost modificate, de asemenea, pentru a se integra în noua linie de design promovată de constructorul german.

Deși, privind-o din față, este evidentă apartenența modelului la familia Opel, diferențele de design față de actuala Zafira Tourer, cu blocurile optice ”curse” în stilul Ampera, sunt uriașe. Noul aspect frontal, desenat ”pe orizontală”, adaugă stabilitate vizuală modelului.

2017 Opel Astra facelift

 

Din lateral, viitoarea generație nu se deosebește de actuala prin nimic. Totuși, jurnaliștii de la autoevolution se așteaptă la o nouă gamă de jante, cu design nou, mai proaspăt și adaptat noilor tendințe. Nici în spate nu sunt modificări față de modelul actual.

2017 Opel Astra facelift

 

Totuși, de îndată ce pășim în habitaclu, remarcăm consola centrală aerisită, dominată de displayul generos dimensionat al sistemului de infotainment. Opel mizează pe controlul intuitiv, renunțând la  mulțimea de butoane care invadează bordul. În plus, conectivitatea la cel mai înalt nivel, prezentată pe recentele Astra și Mokka X va fi regăsită și pe viitoarea Zafira. Astfel, sistemul IntelliLink, cu compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto pentru telefoanele inteligente de ultimă generație, va face călătoriile mai ușoare și, firește, mai frumoase.

Nicio știre despre gama de motoare, însă. Totuși, nu e greu de bănuit că noua Astra va influența și acest aspect, de aceea ne putem aștepta la propulsoare pe benzină de 1,4 litri și diesel de 1,6 litri. Noul model va fi prezentat oficial peste câteva luni.

Sursa: autoevolution

Adaugati comentariu