Noul Renault Clio: briza schimbării

Noul Renault Clio 2017

După cum știți, recent am fost invitați la Bordeaux, pentru un test cu noul Renault Clio. Iar după ce ne-am ”jucat” cu principalele noutăți ale gamei, suntem în măsură să vă spunem că n-am regretat deloc!

Bordeaux. Ținutul vinului bun. Un tărâm plin de rafinament, pe care Renault l-a ales pentru a-și etala ultima creație. Sigur, nu este o creație complet nouă, ci mai degrabă o cizelare a uneia deja reușite. Iar dacă, până acum, atuurile i-au permis să devină una dintre cele mai bine vândute mașini din clasă, de-acum, caracteristicile pe care le oferă promit să-i apropie poziția de lider în segment. Ceea ce a făcut Renault, a fost să aplice rețeta clasică: și-a asumat toate punctele slabe ale actualului Clio, și-a scăpat de ele. Simplu și eficient!

Posesorii de Clio știu că actual model folosește o serie de elemente comune cu cele de pe Dacia. Ei bine, cele mai vizibile dintre ele au fost înlocuite cu unele mult mai stilate. Mă refer aici la butonul rotund care selecta reglarea oglinzilor și la nuca schimbătorului, care este sferică, adaugând o notă de sportivitate și individualitate habitaclului. Nu la fel de fericit am fost de alegerea plasticului negru lucios pentru consola centrală care, deși arată luxos, este un adevărat magnet de amprente.

Noul Renault Clio 2017 (12)Apoi, schimbătorul de viteze se mișcă ceva mai bine decât la modelul actual, unde se mișcă…bine! Acum, cursele sunt mai scurte și mai exacte, în special la schimbul treptelor 2-3, fapt care transformă mersul sportiv într-o plăcere. În special în combinație cu propulsorul 1,2 TCe de 120 de cai, transmisia nu ”agață”, fapt care m-a făcut să mă joc cu schimbătorul mai des decât o cerea traseul.

Cea mai impotantă noutate, însă, se află sub capotă. Pentru pima dată, pe noul Renault Clio apar motorul dCi de 1,5 litri și 110 CP și combinația dintre TCe-ul pe care-l aminteam mai sus, de 1,2 litri și 120 CP, și transmisia manuală în 6 trepte. Ambele propulsoare, combinate cu transmisiile manuale, sunt o bucurie pentru șofer, și, încă de la turații joase, oferă un cuplu suficient de mare pentru a-i smulge acestuia un zâmbet involuntar. Din păcate, dieselul nu poate fi comandat cu performanta transmisie EDC, însă pierderea nu-i mare, dată fiind calitatea cutiei de viteze manuale. Oricum, clientul de Clio are la dispoziție o paletă largă de motorizări, unică în clasă. Practic, este imposibil să rămâi pe dinafară, după ce răsfoiești oferta francezilor.

Noul Renault Clio 2017

Materialele din habitaclu nu numai că se simt plăcut la atingere și bucură privirea, dar izolează mai bine împotriva zgomotelor, ajutate fiind de asamblarea îmbunătățită. Hayonul nu mai zdrăngăne, iar zornăitul plasticelor e istorie. Asta nu înseamnă că turbulențele la curentul de aer nu se fac vag simțite la viteze de peste 110 km/h, însă a spune că m-au deranjat prin intensitate ar fi nedrept. Mai ales că noul sistem de sunet Bose, disponibil pe variantele de echipare mai scumpe, este incomparabil mai bun decât actuala instalație cu bass reflex și acoperă cu ușurință zgomotele exterioare.

Noul Renault Clio 2017

Cu gândul la caracteristicile noii generații, am ajuns, fără să realizez, la circuitul Haute Saintonge, din Bordeaux, locul de joacă preferat al noului Renault Clio RS Trophy . Aici ”m-am dat” cu ghiuleaua de 220 CP, al cărei unic scop este să impresioneze. Iar pe mine m-a impresionat al naibi de tare! Față de actuala generație, noul eșapament produs de specialiștii sloveni de la Akrapovic adaugă pocnete și bubuituri în meniu, la schimbarea treptelor și în frână de motor. Mașina este, mai presus de toate, un spectacol în sine și se comportă previzibil când este dusă la limită. Iar asta o transformă dintr-un autoturism sportiv și dur, destinat puriștilor, într-unul mai eficient, mai asistat, capabil să ierte greșelile pilotului. Sau ale șoferului, după caz.

Concluzia nu poate fi decât că noul Renault Clio este o evoluție solidă a actualei generații, care nu-și va dezamăgi proprietarul în nicio situație. Dincolo de atuurile pe care le cunoșteam, noua generație a câștigat la capitolul rafinament și sportivitate, grație noilor materiale folosite, a elementelor redesenate și a noii palete de motoare.

Puteți găsi testul detaliat în revista Auto Expert.

Preturi in € , toate taxele incluse      
LifeZenIntensGT LineR.S.R.S. Trophy
Benzina
Sce 751070011500
TCe 90114001235013550
TCe 1201420014700
TCE 120 EDC143501555016050
R.S. 200 EDC22200
R.S. Trophy 220 EDC24550
DIESEL
dCi 751255013350
dCi 90140001520015700
dCi 90 EDC153501655017050
dCi 1101585016350

Adaugati comentariu