Până la urmă, va fi din nou Renault Megane Sedan, nu Fluence. Francezii au prezentat azi informații oficiale despre berlina de segment C, ultima iterație a familiei Megane.

Cu două săptămâni în urmă, vă prezentam o serie de fotografii care înfățișau schițele caroseriei în 3 volume a familei Megane. Nu era clar atunci dacă se va numi Megane Sedan sau Fluence, însă era clar că mașina era derivată din varianta hatchback, împrumutând o mare parte din elementele de design ale acesteia. Spre deosebire de precedenta generație Fluence, căreia îi ia locul, noua berlină își manifestă în mod evident apartenența la familia Megane.

2016 Renault Megane Sedan

Azi, Renault face lumină asupra mai multor aspecte, prezentând informații și fotografii oficiale despre și cu noua versiune. Numele ales de francezi este Renault Megane Sedan, și este, oficial, ultima variantă de caroserie a modelului francez de segment C. Galii renunță, astfel, la carismaticele variante Coupe și Cabrio.

Nu încape dubiu: noul Sedan este un exponent evident al noului limbaj de stil Renault, aducând din spate cu mai-marele Talisman. De mare efect este linia plafonului, plonjată spre lunetă, pe care o și încorporează, în stilul unei berline-coupe. Ea creează un aspect elegant și sofisticat, amplificând dinamica design-ului. În față – nicio surpriză: farurile și grila radiatorului supradimensionate sunt completate de deja-tradiționalele LED-uri de zi, în forma literei C.

2016 Renault Megane Sedan

Spațiul interior se menține la nivelul celui al generației precedente (mă refer aici la Fluence), cu locuri aerisite pe banchetă și un portbagaj de 508 litri. Aceste poate fi accesat simplu, fără a folosi mâinile, grație sistemului Easy Trunk Access.

Proiectarea noii generații are la bază platforma modulară CMF, fapt care garantează menținerea caracteristicilor dinamice ale variantei hatchback. Contribuie la acest aspect și gama de motorizări variată, ce cuprinde proplusoare pe benzină și diesel. Adepții benzinarelor pot opta pentru propulsorul normal aspirat, numit SCE, de 1,6 litri și 115 CP, sau pentru cel turbo, TCe, de 1,2 litri și 130 CP. Varianta mai slabă poate fi comandată în combinație cu transmisia automată în 5 trepte sau cu cea CVT, în timp ce motorul turbo poate fi cuplat la o transmisie manuală cu 6 trepte sau la una automată, cu dublu ambreiaj, numită EDC.

2016 Renault Megane Sedan

Fanii diesel au la dispoziție 3 variante: 1,5 dCi, în versiunile cu 90 și 110 CP, și 1,6 dCi, de 130 CP. Singura care poate fi combinată cu o transmisie CVT este varianta de 110 CP, restul fiind oferite exclusiv cu o transmisie manuală în 6 trepte.

Ca și în cazul celorlalte versiuni de caroserie, și noul Megane aduce o mare varietate de dotări de siguranță și confort, printre care sistemul multimedia R-Link 2, cu ecran tactil de 7 sau 8,7 inci, head-up display color, moduri de rulare Multi Sense și sisteme de siguranță precum Advanced Emergency Braking System, Lane Departure Warning și Easy Park.

Noul Renault Megane Sedan va fi asamblat la Bursa, în Turcia, urmând să fie comercializat în 20 de țări, printre care, evident, și România.