Varianta sport a Golfului împlinește 40 de ani. O vârstă rotundă, pe care germanii se pregătesc s-o sărbătorească așa cum se cuvine.

Iar cel mai frumos cadou ar fi un o variantă nouă, capabilă să dezvolte o putere la fel de…rotundă. Zis și făcut: aceasta se va numi Hartbeat și va dezvolta 400 CP. Pe lângă puterea fără precedent pentru un GTI, Hartbeat mai are și alți ași în mânecă.

Detaliul care face toți banii este că studiul a fost dezvoltat în totalitate de o echipă de ucenici, școlarizată la VW. Echipa, formată din 5 fete și 7 băieți a decis în întregime aspectul mașinii și modificările care i-au fost aduse.

VW Golf GTI Heartbeat

Caroseria este vopsită în argintiu metalizat, peste care este aplicat selectiv un autocolant gri mat, în ideea unui contrast sobru, tipic modelului german. Totuși, prezența discretă a elementelor roșii pe grile, uși, capotă și plafon se îngemănează cu denumirea Heartbeat și caracterul super-sportiv al ediției jubiliare. Jantele BBS de 20 de inci sunt echipate cu pneuri late pentru a transmite întreaga putere la șosea în cel mai eficient mod.

VW Golf GTI Heartbeat

În cockpit, scaunele scoică sunt împrumutate de pe modelul Clubsport S, fiind în plus personalizate cu sigla aniversară ”40” și motivele în formă de fagure de pe caroserie. În plus, fețele de uși si tabloul de bord sunt decorate cu elemente roșii și simboluri Heartbeat, pentru a întregi atmosfera aniversară. Locul banchetei a fost luat de difuzoarele masive ale performantului sistem de sunet, capabil să producă o explozie de 1360 w din cele 7 difuzoare. Sigla ”40”, luminată de un sistem de LED-uri, strălucește pe plexiglass-ul ce acoperă amplificatorul principal din habitaclu.

VW n-a suflat nicio vorbă despre motorul care pune în mișcare ediția aniversară, însă, bazându-ne pe faptul că are la bază modelul GTI, probabil că avem de-a face cu o variantă dopată a cunoscutului 4-în-linie turbo, de 2 litri. Deși este expus la întâlnirea de la Worthersee în carne și oase, el nu va fi prezent pe șosele, fiind doar o modalitate prin care VW demonstrează talentul viitorilor săi angajați.