3 în 1 de la Audi. Cum arată vehiculul electric care este scuter, skateboard și trotinetă?

Audi e-tron Scooter (4)

Se numește Audi e-tron Scooter, dar e mai mult decât îi spune numele. Vehiculul electric va intra în producție la sfârșitul anului viitor.

Designerii de la Audi s-au prins că cei care trăiesc în mediul urban caută alternative la mașini, pentru a scăpa de traficul infernal. Constructorul german aduce astfel în prim plan ceea ce poartă denumirea de Audi e-tron Scooter. Vehiculul arată ca o trotinetă, dar poate fi ghidat și ca un skateboard, utilizatorul mutându-și greutatea dintr-o parte în alta.

Audi e-tron Scooter (5)

Acesta poate fi transportat cu mașina, cu autobuzul sau trenul. Cântărește 26 de kilograme și poate fi pliat pentru a ocupa cât mai puțin spațiu. Acesta poate fi încărcată și la o priză aflată în portbagaj. Viteza maximă este de 20 km/h.

Test video Audi E-Tron – Am testat prima mașină fără oglinzi

“E ca și cum ai face surf”, descriu cei de la Audi deplasarea cu Scooter-ul Audi. Tot timpul, cel care conduce vehiculul electric are o mână liberă, cu care își poate semnaliza intențiile în trafic.

Audi e-tron Scooter (7)

Ghidonul asigură stabilitate, găzduiește bateria și partea electronică și prezintă un display care arată nivelul de energie din baterie. Autonomia de 20 de kilometri este obținută cu ajutorul recuperării energiei la frânare. Mijlocul de transport prezintă și o frână hidraulică de picior, pentru un plus de siguranță.

E-tron Scooter este echipat cu lumini LED, un far, lumini de zi, un stop și o lumină pentru frânare. Acesta poate fi comandat cu o structură din carbon sau lemn, gri sau negru.

În 2020, atunci când va ajunge pe piață, e-tron Scooter va costa aproximativ 2000 de euro.

Adaugati comentariu