700.000 de unități Volkswagen rechemate în service

Volkswagen rechemare in service

Volkswagen va demara o campanie masivă de rechemare în service a unui număr uriaș de vehicule. Noul recall vizează nu mai puțin de 700.000 de modele Tiguan și Touran echipate cu plafon panoramic, pentru remedierea unei defecțiuni la sistemul de iluminare.

Volkswagen anunță că la nivelul sistemului de iluminare al plafonului panoramic ar putea avea loc scurtcircuite provocate de umiditate. Acestea ar putea determina deteriorarea plafonului sau, în cazuri extreme, chiar declanșarea unui incendiu care să cuprindă întregul vehicul. În cel mai bun caz însă, scurtcircuitul ar putea fi urmat doar de apariția unui miros de ars în mașină.

VW Tiguan Allspace 2.0 TDI DSG 4Motion Comfortline – Big Brother

Aproximativ 52.000 din Germania sunt afectate de campania de rechemare în service. 30.000 dintre acestea sunt modele Tiguan, iar celelalte 22.000 sunt Touran. Proprietarii își pot folosi vehiculele până când vor ajunge în service pentru remedierea problemei, cu excepția situației în care observă nereguli la modul de funcționare al luminii din plafon sau al sistemului de iluminare ambientală.

Campania de rechemare în service vizează vehiculele produse de Volkswagen până la data de 5 iulie inclusiv. Proprietarii vor fi anunțați în scurt timp, atunci când Volkswagen va găsi o soluție tehnică. Cu o lună în urmă, Volkswagen a rechemat în service 124.000 de mașini electrice.

VW Tiguan, acum și cu dieselul bi-turbo de 240 CP

 

Adaugati comentariu