A doua generație a modelului 100% electric Nissan Leaf va fi disponibilă oficial pe piața din România. Debutul noului model va avea loc pe 6 septembrie, în avanpremiera Salonului Auto de la Frankfurt.

Designul noului Leaf va fi inspirat de cel al conceptului IDS (Intelligent Drive System) prezentat la Salonul de la Tokio în toamna lui 2015. Portierele spate care se deschid în sens invers nu se vor regăsi pe mașina de serie, însă, chiar și așa noul Leaf va fi mult mai atractiv, afișând proporții mai dinamice și o aerodinamică superioară. Detalii caracteristice vor fi grila radiatorului V-motion și stopurile bumerang de la Micra.

Noul Nissan Leaf va fi echipat cu o baterie de capacitate mare, de 60 kWh, comparativ cu numai 30 kWh în prezent, ceea ce se traduce printr-o autonomie oficială de 500-550 km, peste ceea ce oferă acum Renault Zoe sau BMW i3. Standard se va oferi o baterie de 40 kWh.

Viitorul model electric de la Nissan va marca și debutul unei tehnologii inedite, intitulată e-Pedal. Aceasta va permite șoferului, după acționarea unui buton dedicat din bord, să frâneze sau să oprească mașina utilizând și pedala de accelerație.

Astfel, pentru a accelera se va apăsa pedala, pentru a frâna se va retrage ușor piciorul de pe pedală, iar pentru a opri se va elibera complet pedala. Atunci când funcția e-Pedal nu este activată, pedala de accelerație își reia rolul clasic, Nissan Leaf fiind echipat, bineînțeles, și cu o pedală de frână convențională.