Un autobuz STB a lovit în plin mai multe mașii și s-a oprit într-un bloc din zona Podului Basarab. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un autobuz Mercedes-Benz Citaro, care aparține Societății de Transport București, a intrat într-un bloc pe Șoseaua Orhideelor, după ce a lovit două vehicule aflate în mers și alte două parcate în fața clădirii.
Niciun pasager nu se afla în autobuz în momentul accidentului, dar patru persoane aflate în celelalte mașini au fost rănite ușor. Acestea au fost transportate la Spitalul Universitar.
Conform martorilor, autobuzul pare să fi rămas fără frâne, dar STB neagă orice probleme de natură tehnică și anunță că șoferului i s-ar fi făcut rău la volan. În urma impactului, parbrizul și bordul vehiculului s-au dezintegrat.
“STB SA neagă posibilitatea ca evenimentul rutier provocat de autobuzul care a lovit patru autoturisme să fi fost provocat de disfuncții ale sistemului de frânare sau din alte cauze tehnice. Autobuzul a fost sigilat criminalistic si transportat într-o autobază unde va fi verificat din punct de vedere tehnic”, au anunțat reprezentanții STB după accidentul care a avut loc pe linia 163, din direcția Gara Basarab spre Regie.
Etilotestul a arătat că șoferul de autobuz nu consumase băuturi alcoolice. Cercetările continuă pentru a determina împrejurimile producerii accidentului.
Accidentul aruncă o pată pe imaginea STB. Săptămâna trecută, un șofer de troleibuz a fost surprins în timp ce plătea facturi online și nu ținea nicio mână pe volan.
Sursă foto: Playtech.ro.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…