Noutati auto

Cum este testat viitorul Opel Corsa?

Viitorul Opel Corsa se pregătește de prezentarea oficială. Până acolo însă, mai are teste de parcurs. Inginerii l-au dus în Suedia, aproape de Cercul Polar, dar și pe o serie de trasee speciale din Germania. în teste a intrat și versiunea electrică e-Corsa.

Viitorul Opel Corsa a înfruntat temperaturi de până la -30 de grade Celsius, drumuri acoperite de zăpadă sau suprafețele de gheață ale lacurilor. Testele au început la scurt timp după Crăciun.

Mașina va fi mai ușoară, ceea ce se traduce printr-un consum redus de combustibil, dar și mai agilă și mai distractivă, promite echipa de dezvoltare condusă de Thomas Wanke.

La Centrul de Testare Dudenhofen din Germania, inginerii au testat manevrabilitatea și confortul. În laboratoarele de la Russelheim, specialiștii au supus mașina radiațiilor și au verificat rezistența sistemului electronic la valurile electro-magnetice. Modelul va primi undă verde doar atunci când sistemul își dovedește imunitatea la fluctuații de energie.

Una dintre fazele cele mai importante ale testării este trecerea printr-un vad cu o adâncime de 25 de centimetri, pentru că inginerii vor să se asigure că apa nu pătrunde în mașină. Este un test deosebit de important mai ales pentru versiunea electrică e-Corsa, care împarte platforma și numeroase componente cu Peugeot e-208, dezvăluit, alături de fratele cu propulsie convențională, în această primăvară, la Salonul Auto de la Geneva.

Viitorul Corsa va primi tehnologia Adaptive IntelliLux LED, implementată la frații mai mari, Astra și Insignia. Modelul va veni cu un sistem de amortizare mai bun și va fi mai ușor de manevrat, chiar și la viteze mari.

20 de oferte Rabla 2019 sub 10.000 de euro cu TVA inclus

Cea de-a șasea generație Opel Corsa, model vândut în 13,6 milioane de exemplare până la această oră, va fi prezentată în această toamnă. Primele unități vor ajunge la viitorii posesori la scurt timp după prezentare.

 

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână