Renault Megane ST ne-a fost alături şapte luni și 12.000 de km. Cu ce impresii am rămas după această perioadă?
Parcă ieri intram timid în sediul Renault România pentru a prelua modelul care urma să ne fie alături şapte luni – Megane ST, 1.9 dCi de 130 CP şi nivel de echipare Privilege. Emoţiile erau mari, planurile pe măsură: mulţi km atât în oraş, cât şi prin ţări străine, o singură vedetă – Megane ST.
Timpul a trecut şi ne aducem aminte cu plăcere momentele frumoase petrecute împreună. Rememorând primele două luni, Megane ST nu a prea ieşit din Bucureşti, totuşi a afişat un consum de numai 7,8 l/100km într-un trafic care nu poate fi catalogat drept etalon pentru efectuarea unui test de consum.
Megane a ţinut cu firma şi în perioada concediilor (iunie-iulie), consumul urban scăzând până la valoarea de 6,2 l /100km. După chinul din Bucureşti a venit şi răsplata, un drum până în Grecia care a pus în evidenţă confortul oferit unei familii formate din doi adulţi, doi copii şi … un munte de bagaje.
A mai trecut doar o lună şi în august Megane ST rula fin pe Coasta Dalmată în drum spre Dubrovnik, ocazie cu care cei doi pasageri au apreciat la maximum trapa panoramică şi sistemul de navigaţie care s-a descurcat de minune. Ultimele două luni, din nou în Bucureşti, au însemnat mutarea în casă nouă, când am rabatat pentru prima dată bancheta şi am descoperit că pot fi transportate obiecte pentru care, datorită dimensiunilor, ai avea nevoie de girofar şi semne cu gabarit depăşit.
Totodată, în urma unei analize de piaţă, am concluzionat că modelul ST este cel mai bine vândut break din clasa compactă, fiind în acelaşi timp şi cel mai bine promovat. La sfârşit, noi nu facem decât să susţinem aceste date şi să recomandăm Megane ST ca fiind cel mai bun model din segment şi … DA, o vrem!
| Date tehnice: | Renault Megane Sport Tourer |
|---|---|
| Sasiu si caroserie | |
| Motorizare | 1.9 dCi |
| Nr. usi/locuri | 5/5 |
| Masa proprie/totala [kg] | 1357/1830 |
| Dimensiuni si capacitati | |
| Lung/lat/inalt [mm] | 4559/1879/1507 |
| Ampatament | 2700 |
| Volum portbagaj [l] | 524 (1600) |
| Motor si transmisie | |
| Tip motor | 1.9 dCi |
| Combustibil | Motorina |
| Cilindree [cmc] | 1870 |
| Sistem alimentare | common rail |
| Putere max. [kW(CP)/rpm] | 96(130)/3750 |
| Cuplu max. [Nm/rpm] | 300/1750 |
| Cutie de viteze | Manuala/6 |
| Performante si consum | |
| Viteza maxima [km/h] | 205 |
| 0-100 km/h [s] | 9.8 |
| Consum urban/extra/mixt | 6.2/4.4/5.1 |
| Emisii CO2 [g/km] | 134 |
Kumho Tire a demonstrat un nivel avansat de competitivitate globală, câștigând Premiul German de Design…
Aspectul caroseriei nu ține doar de estetică, ci și de modul în care îți protejezi…
Primăvara este un sezon al schimbărilor, al reînvierii naturii și al aventurilor în aer liber.…
ID. Polo este versiunea pur electrică a hatch-ului de clasă mică Volkswagen. Datele complete au…
Am fost în China pentru a doua oară, invitat de compania Chery. O spun franc,…
iCAUR V27 este unul dintre modelele cu care noul brand chinezesc vrea să își facă…