Asia produce 88% din bateriile pentru maşini electrice. Ce şansă mai are Europa

Odată cu avansul cererii pentru maşini electrice, majoritatea constructorilor auto europeni importă bateriile din Asia. Jumătate din numărul celor care echipează vehiculele "verzi" sunt fabricate în China. Dacă adaugăm Coreea de Sud şi Japonia, producţia asiatică de profil ajunge la 88% din totalul la nivel mondial.
BMW participă la un proiect proiect-pilot privind cobaltul în Republica Democrată Congo

În acest context, UE este preocupată că va pierde competiţia industrială şi de aceea Bruxelles-ul încearcă să adopte o serie de măsuri pentru a întări sectorul european al producţiei de baterii. Astfel, o iniţiativă a Comisiei Europene, „Alianţa pentru baterii”, urmăreşte crearea unor legături mai strânse între producătorii auto, guverne şi bănci.

Potrivit cifrelor companiei de prognoză LMC Automotive, vânzările de vehicule electrice din UE vor creşte de la 126.000 de unităţi în 2017 la 200.000 de unităţi în acest an. Odată cu avansul cererii atât pentru autoturisme, cât şi pentru sistemele de stocare a energiei electrice, piaţa europeană a bateriilor ar putea ajunge la 250 de miliarde de euro până în 2025, o treime din  valoarea la nivel mondial.

„Am fi naivi să credem că putem gestiona tehnologia bateriilor ca o marfă care poate fi cumpărată oriunde în lume. O industrie cu o dezvoltare rapidă, la această scară, nu poate fi asigurată de o singură ţară din UE”, este de părere comisarul european Maroš Šefčovič, vicepreşedintele Comisiei pentru Uniunea energetică.

Ideea europeană nu este de a crea un singur „campion” în producţia de baterii, la fel ca Airbus în industria aeronautică. Planul este de a coordona jucătorii existenţi, ce vor fi sprijiniţi de reglementări mai bune, subvenţii guvernamentale şi facilităţi pentru sectorul de cercetare – dezvoltare.

Planul de acţiune, constituit din 20 de priorităţi – cheie, va fi dat publicităţii la finalul lunii februarie 2018.

„Suntem în centrul celei mai mari şi mai profunde schimbări din industria auto de la începuturile sale”, a declarat Matthias Machnig, secretar de stat la Ministerul german al Economiei, după o întâlnire desfăşurată la începutul acestei săptămâni în cadrul „Alianţa pentru baterii”.

Acesta susţine că, în locul unor importuri en gros din Asia, Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie puternică pentru fabricarea de celule litiu-ion, care să menţină competitivitatea producătorilor europeni. În lipsa acesteia, industria auto se va îndrepta către cea mai ieftină sursă de producţie. Giganţi auto cum ar fi BMW, Renault şi Daimler şi-au externalizat deja producţia de celule în Asia, dar asamblarea finală o realizează în Europa.

„Nu ne putem diferenţia prin celula folosită, ci mai degrabă prin eficienţa sistemului de funcţionare al bateriei. Situaţia ar putea fi diferită pentru următoarea generaţie tehnologică, post-litiu-ion, care se aşteaptă să intre în producţia de serie până în 2025. Cu toate acestea, din punctul nostru de vedere, aceasta nu reprezintă neapărato afacere pentru un producător auto, ci numai furnizori”, a subliniat un oficial al industriei auto din Germania.

 

Producţia bateriilor în Europa, extrem de costisitoare

Volkswagen intenţionează să lanseze 20 de modele electrice noi până în 2020 şi să vândă 3 milioane de astfel de vehicule până în 2025. Pentru a răspunde acestei cereri, constructorul va avea nevoie de o capacitate de producţie de şase ori mai mare decât gigantul Tesla din Nevada, declara anul trecut, într-un interviu, directorul tehnic al VW, Ulrich Eichhorn.

„În Germania, numai costurile cu energia ar exclude probabil o astfel de fabrică, aşa că ar trebui să găsim o soluţie”, a spus Ulrich Eichhorn.

VW estimează că bateriile vor constitui aproximativ 30-40% din costul de producţie al vehiculelor.

La rândul său, Daimler va deschide, în acest an, o linie de producţie a bateriilor în apropiere de Dresda, compania intenţionând să construiască astfel de facilităţi în apropierea fabricilor auto pe care le deţine în afara Europei. Planul este de a înfiinţa şase unităţi pe trei continente.

„Am pus un accent deosebit pe construirea (bateriilor) în uzinele noastre. Pe măsură ce suntem mai aproape de fabricile auto, putem asigura o aprovizionare optimă a producţiei”, a precizat Markus Schäfer, responsabil cufurnizarea bateriilor pentru Mercedes-Benz.

Până ce planurile UE vor fi puse integral în aplicare, Banca Europeană de Investiţii a anunţat deja că a aprobat, în data de 12 februarie 2018, o finanţare de 52,5 milioane de euro pentru producătorul suedez Northvolt, pentru construcţia unei uzine de profil în nordul ţării.

 

Jucătorii din Asia nu stau pe loc

Producătorul sud-coreean, LG Chem, a început deja să-şi construiască propria linie de producţie în oraşul polonez Wrocław. Fabrica va avea o capacitate de producţie anuală de 100.000 de baterii auto , compania susţinând că va deveni o „Mecca” a bateriilor la mai puţin de 200 de kilometri de graniţa cu Germania.

Presiunea asupra Europei este, deci, mai mare ca oricând.

„Dacă nu facem ceva acum, am ieşit din joc pentru mulţi ani,” conchis secretarul de stat în Ministerul german al Economiei, Matthias Machnig.

 

 

Adaugati comentariu