Aston Martin Vantage GT3: spaima japonezilor

Aston Martin Racing în parteneriat cu echipa D’station Racing şi-a trecut în cont victoria de debut a noului model Aston Martin Vantage GT3 pe circuitul Suzuka Raceway, în runda de deschidere a Super Taikyu series.

Victoria survine la a treia cursă la care Aston Martin Vantage GT3 participă, după Nürburgring şi cursa de 12 ore de la Abu Dhabi de anul trecut. Dacă aceste două etape au fost utilizate ca teste, în Japonia Aston Martin Vantage GT3 a luat startul având omologare FIA.

Pe circuitul de la Suzuka echipa D’station Racing s-a prezentat cu învingătorul clasei la Le Mans, Darren Turner şi cu vedeta locală Tsubasa Kondo, modelul Aston Martin Vantage GT3 încheind cele cinci ore cu un avans considerabil faţă de echipajul clasat pe locul secund.

Kondo a plecat din prima linie a grilei de start, în spatele Nissan-ului GT-R NISMO pilotat de Teruhiko Hamano, Kazuki Hoshino şi Kiyoto Fujinami, iar după jumătatea cursei a trecut la conducere, lăsându-i lui Turner plăcerea de a trece linia de sosire.

„Este un început fantastic pentru noul model Aston Martin Vantage GT3,” a spus Turner. „Imi place foarte mult să concurez în Japonia iar circuitul de la Suzuka este printre favoritele mele”, a mai spus.

La rândul său, Satoshi Hoshino, preşedintele echipei D’station Racing, s-a declarat încântat: “Cinci ore pline reprezintă foarte mult pentru o maşină de curse. Insă, am avut o zi perfectă, maşina a funcţionat ca un ceasornic. M-am bucurat să îi am în echipă pe Darren Turner şi Tsubasa Kondo. Echipa mea este onorată să  participe la această primă victorie a modelului Aston Martin Vantage GT3.”

Te-ar putea interesa si:  Atomul de la originea Aston Martin?

 

O altă motorizare

Noul Vantage a înlocuit anul trecut generaţia precedentă, fiind modelul entry-level al constructorului britanic. Modelul GT3 vine cu o aerodinamică îmbunătăţită şi cu un design mai agresiv. Eleronul din spate este de dimensiuni mai mari iar întreaga caroserie a fost „decupata”, având o muţime de prize de răcire pentru motor şi frâne.

Sub capotă se află propulsorul V8 twin-turbo, cu capacitatea de 4.0 l, ce se găseşte în mod normal pe modelele Vantage şi DB11. Acesta va fi preparat în colaborare cu Mercedes-AMG, având specificaţii asemănătoare cu cel al modelului Mercedes AMG GT3 pe care îl va întâlni în competiţiile diverselor serii europene. Se presupune că acest motor dezvoltă o putere de peste 450 CP, fiind mai uşor şi mai performant decât predecesorul V12.

Suspensia lui Vantage GT3 este furnizată de Ohlins în timp ce Michelin furnizează pneurile iar Alcon sistemul de frânare.

Adaugati comentariu