Atelierul de Pânză, întreprinderea cu și despre oameni și mediu

Atelierul de Pânză

Într-un articol recent vă povesteam despre măștile reutilizabile din bumbac pe care le folosim la testele auto din teren și pe care le-ați regăsit de altfel și în numărul revistei din noiembrie. Acestea sunt realizate de Atelierul de Pânză, întreprinderea socială a ViitorPlus.

În articolul de astăzi vom afla mai multe detalii despre această inițiativă, așa că rămâneți alături de noi.

Începuturile proiectului social

Atelierul de Pânză

Proiectul a fost inițiat de ViitorPlus în 2009 cu ajutorul unui grant de 5.000 euro oferit de NEST. La acea vreme, inițiativa era cunoscută sub numele de „Sacoșa de Pânză”, având o misiune de mediu (oferirea unei alternative prietenoase cu mediul la sacoșele din plastic) și o misiune socială (integrarea în câmpul muncii a persoanelor defavorizate). De asemenea, e important de amintit faptul că echipa era formată la început din 3 angajați și se concentra pe realizarea produselor textile prietenoase cu mediul și cu oamenii (sacoșele din 100% bumbac neînălbit, nevopsit și netratat), găsind astfel o soluție economică pentru a se auto-susține. Odată cu trecerea timpului, proiectul devea cunoscut publicului și începea ușor-ușor să se dezvolte, continuând să-și urmeze cele 2 misiuni. Astfel, echipa s-a dezvoltat și ea, iar printre angajați se regăseau și persoane din categorii defavorizate (tinere dezinstituționalizate, mame singure, persoane cu dizabilități). Sesizând că în România, rata șomajului în rândul persoanelor cu dizabilități (la acea vreme) era de 90%, proiectul a venit cu o soluție: să se concentreze asupra integrării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități, oferindu-le astfel un venit suplimentar pentru munca pe care o desfășurau.

Apariția unității protejate autorizate

Atelierul de Pânză

Începând cu 2011, numele se schimbă din Sacoșa de Pânză în Atelierul de Pânză, iar întreprinderea socială obține statutul de unitate protejată autorizată a asociației ViitorPlus (statut recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), ceea ce înseamnă că 30% dintre angajați sunt persoane cu dizabilități.

Conform legislației în vigoare la acel moment (Legea 448/2006), acest statut i-a adus Atelierului un plus valoare deoarece companiile cu peste 50 de angajați și care nu aveau minim 4% din angajați persoane cu dizabilități erau obligate să achite taxa pentru fondul de handicap sau să cumpere produse de la unități protejate, iar multe dintre acestea alegeau să achiziționeze sacoșe/produse personalizate și customizate din portofoliul de produse dezvoltat.

Beneficiul acesta fiscal a fost valabil până în anul 2017 și a fost reintrodus de la 1 septembrie 2020, puțin modificat, în sensul că 50% din taxa de handicap pe care companiile cu minim 50 de angajați sunt obligate să o plătească la bugetul de stat poate fi folosită pentru achiziții de produse și servicii de la o  unitate protejată. Așa că vă recomandăm cu drag să colaborați cu Atelierul de Pânză. Veți putea realiza produse inedite, veți susține în acest mod și activitatea unui atelier social și veți putea folosi astfel taxa de handicap pentru a cumpăra produse realizate de ei.

Dezvoltarea portofoliului de produse

     Atelierul de Pânză              

De-a lungul celor 11 ani de activitate, echipa Atelierului de Pânză a lucrat la a dezvolta liniile de produse (astfel pe lângă linia de sacoșe din bumbac 100% netratat, neînălbit, nevopsit, din 2015 se mai adaugă linia Puzzletex, iar de anul acesta se mai adaugă și linia de măști reutilizabile din bumbac).

Produsele Puzzletex (ghiozdane, penare, portfarduri, huse pentru laptop/tablet etc.) sunt realizate din metraje pe care, adesea, companiile le donează către Atelier, reușind să ofere astfel o a doua șansă fragmentelor de deșeuri textile rezultate în urma procesului de producție desfășurat. Vom reveni în curând cu un articol în care vom detalia mai mult despre Puzzletex, așa că urmăriți-ne blogul pentru a fi la curent. Mai multe detalii legate de cum s-au dezvoltat liniile de produse găsiți în acest articol.

Atelierul de Pânză

Fiți sustenabili! De asemenea, susțineți afacerile locale ori de câte ori aveți ocazia (un like, un follow, un share, o comandă plasată, fiecare contează).

Instagram: @atelierul_de_panza

Facebook: @atelieruldepanza

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top