Audi Q7 e-tron quattro – primul hibrid plug-in diesel cu tracțiune integrală

Audi Q7 e-tron quattro | AutoExpert.ro

Conceptul de „SUV sportiv cu emisii reduse”, așa cum se prezintă noul Audi Q7 e-tron quattro, pare o himeră irealizabilă, însă nu și după ce citești fișa tehnică a SUV-ului hibrid de la Audi.

Noua generație a SUV-ului Audi se va lansa în iunie anul acesta, iar cel mai important model al gamei (cel puțin din punct de vedere tehnologic) va fi Q7 e-tron quattro, un hibrid plug-in cu motor diesel și performanțe impresionante, fie că vorbim despre cele dinamice sau de consum.

Potrivit comunicatului oficial, Audi Q7 e-tron quattro accelerează de la 0 la 100 km/h în doar șase secunde, însă consumă doar doi litri de motorină la o sută de kilometri. Firește, cele două cifre nu pot fi obținute concomitent, însă simplul fapt că ambele se referă la aceeași mașină e o performanță în sine.

Audi Q7 e-tron quattro este primul vehicul hibrid plug-in cu motor diesel în șase cilindri și tracțiune integrală permanentă din lume. Puterea totală a ansamblului propulsor (format din motorul electric și unitatea TDI de trei litri) este de 373 CP, iar cuplul maxim este de 700 Nm, suficient pentru o viteză maximă de 225 km/h.

Distanța pe care Audi Q7 e-tron quattro o poate acoperi în regim exclusiv electric este de până la 56 de kilometri, prag peste care motorul cu aprindere prin compresie intră în acțiune. Chiar și așa, însă, consumul oficial pentru versiunea hibrid a lui Q7 este de 1,7 litri la o sută de kilometri, valoare care corespunde unor emisii de sub 50 de grame de CO2 pe kilometru – o cifră record pentru segmentul în care se află.

Așa cum ne-a obișnuit și până acum, noul Audi Q7 va oferi cel mai mare spațiu față de concurenții săi direcți (BMW X5 și Mercedes-Benz GLE), asta deși masa totală a mașinii a scăzut, în medie, cu 325 kg.

Sistemul de navigație MMI care vine standard împreună cu modului de internet Audi connect lucrează direct împreună cu sistemul de control al propulsiei hibride, alegând modul de rulare în funcție de datele furnizate de navigație și informațiile despre trafic primite în timp real. În plus, noul Audi oferă multiple metode de interacțiune, de la touchpad-ul sistemului MMI și până la comenzile vocale.

Audi Q7 e-tron quattro se recomandă ca un vehicul potrivit atât distanțelor lungi, fiind o mașină confortabilă, dar și traficului urban unde poate obține valori foarte scăzute de consum grație propulsiei hibride. De asemenea, el se poate transforma și într-o mașină cu veleități sportive atunci când toate butoanele corecte sunt apăsate, noul sistem de suspensie (mai ușor cu 60%), direcția asistată electromecanic precum și centrul de greutate coborât ajutând-ul în acest sens.

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=LPpfAmeAuh8

Adaugati comentariu