Avem MX-5, dar ce este Mazda MX-6? Niponii au înregistrat denumirea

Mazda MX-6

Mazda MX-6 ar putea fi următoarea creație a niponilor. Constructorul de la Hiroshima a ales să înregistreze denumirea pentru a readuce la viață un model dispărut cu peste 20 de ani în urmă. Documentul a ieșit acum la iveală, cu ajutorul jurnaliștilor de la AutoGuide.

Denumirea face referire, conform actului oficial, la “automobile și piese, dar și accesoriile conexe”. Astfel nu avem decât să sperăm că vom vedea numele MX-6 la o mașină nouă. Cu siguranță, aceasta nu va veni cu revoluționarul motor rotativ produs de companie, din cauza normelor de poluare tot mai stricte. În plus, acel propulsor, SKYACTIV-R, ar fi rezervat pentru un model cu denumirea de RX.

O mașină sport cu propulsie electrică nu se află în cărțile constructorului nipon, care încă nu a lansat încă prima sa mașină cu emisii zero de serie, dar la care lucrează intens.

Citește și:

Test drive Mazda MX-5 – Gheișa care dansează tango

Dacă va vedea lumina zilei, Mazda MX-6 ar putea prelua elemente de design de la conceptul RX Vision, prezentat prezentat, în urmă cu trei ani, la Salonul Auto de la Tokyo.

MX-6 a fost inițial un coupe cu tracțiune față, produs de constructorul japonez în două generații. Prima dintre ele a rămas pepiață în perioada 1987 – 1992, iar cea de-a doua și-a făcut apariția în 1991 și a ieșit din producție în 1997. Niciuna dintre cele două generații nu a cunoscut succesul roadster-ului MX-5, cel mai bine vândut model de acest gen din lume.

One thought on “Avem MX-5, dar ce este Mazda MX-6? Niponii au înregistrat denumirea

  1. Pingback: Avem MX-5, dar ce este Mazda MX-6? Niponii au înregistrat denumirea - Stiri ultima ora, stiri online

Adaugati comentariu