Bine ai venit BMW M3 DTM!

BMW M3 DTM a impresionat zecile de mii de spectatori prezenţi la finala sezonului din DTM ce a avut loc la Hockenheim (Germania).

La comenzile BMW M Performance Accessories M3 DTM, Dirk Werner (Germania) a parcurs două tururi ale circuitului din Hockenheim, unul înainte de cursa DTM şi unul imediat după încheierea acesteia, alături de maşini ale celorlalţi doi constructori, Audi şi Mercedes-Benz.

În faţa spectatorilor prezenţi în tribune şi a milioanelor de telespectatori, cei trei constructori premium care vor fi implicaţi în viitorul sezon au oferit o primă imagine asupra viitorului acestei competiţii.

Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, a declarat: “Acest eveniment a reprezentat ceva cu totul special pentru noi. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de fani au înconjurat maşina noastră, iar faptul că ne-am putut prezenta maşina unei asemenea audienţe a fost absolut impresionant.

Reacţiile cu privire la modelul nostru au fost dintre cele mai pozitive. Astăzi am primit un nou imbold în ceea ce priveşte motivaţia de a ne prezenta în formă maximă într-o jumătate de an, atunci când ne vom alinia la startul primei etape, pe acelaşi circuit”.

Dirk Werner, pilotul oficial BMW, a comentat: “Faptul că astăzi am putut face aceste tururi demonstrative a fost o experienţă deosebită. Categoric, am pilotat BMW M3 DTM la cele mai recente teste – dar un circuit ca acesta este ceva cu totul special. Chiar şi în cockpit, simţi emoţia pe care ţi-o transmite publicul”.

Noul design “BMW M Performance Accessories” al modelului BMW M3 DTM a fost prezentat unui public restrâns la BMW Autohaus Krauth din Heidelberg (Germania), în cadrul unui eveniment ce a avut loc vineri. În urmă cu trei luni, la 15 iulie, prototipul BMW M3 DTM a fost dezvălui oficial la BMW Welt din München (Germania).

Cu începere din 2012, BMW va lua startul în DTM (Deutsche Tourenwagen Masters) cu trei echipe puternice – BMW Team Schnitzer, BMW Team RBM şi BMW Team RMG. Doi dintre piloţii oficiali BMW, Andy Priaulx (Marea Britanie) şi Augusto Farfus (Brazilia), au fost deja confirmaţi ca titulari pentru sezonul 2012.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Pentru majoritatea europenilor, „mașină” a devenit sinonim cu „SUV”

Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…

o zi

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

3 zile

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

3 zile

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

o săptămână

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

o săptămână

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

o săptămână