BMW iX3: primul SUV bavarez complet electric – informații și fotografii oficiale

BMW a adăugat oficial în gamă un SUV full-electric. Numit BMW iX3, noul model folosește o baterie de 80 kWh și un motor electric de 286 CP amplasat pe puntea spate.

După o lungă campanie de teasing, noul SUV electric BMW iX3 a fost prezentat oficial în cadrul unui eveniment online. Este primul model bavarez ce va fi produs pentru export în China, la uzina BMW din Shenyang.

Modelul electric este bazat pe modelul X3, SUV-ul german având acum o gamă completă de soluții de propulsie: benzină, diesel, plug-in hybrid și full-electric.

Modelul BMW iX3 folosește a cincea generație a tehnologiei BMW eDrive. Energia este stocată într-o baterie cu densitate mare de 80 kWh (net 74 kWh) ce va oferi o autonomie de 460 km, măsurată conform standardului WLTP.

În ceea ce privește consumul de energie electrică, BMW anunță un consum oficial de 19.5-18.5 kWh/100 km, masurat în standard WLTP.

Încărcarea bateriei se poate face inclusiv la stații de putere mare de 150 kW, unde IX3 are nevoie de 34 minute pentru a atinge 80% din capacitatea bateriei. La o stație de 50 kW, modelul are nevoie de 1 ora și 42 minute pentru o încărcare de la 0 la 80%. La stațiile de încărcare cu curent alternativ, iX3 se poate încărca cu maxim 11 kW.

Puterea este asigurată de un motor electric cu oferă 210 kW (286 CP) și un cuplu maxim de 400 Nm. Pentru a accelera de la 0 la 100 km/oră, noul BMW iX3 are nevoie de 6.8 secunde, iar viteza maximă a fost limitată electronic la 180 km/oră.

Sistemul permite recuperarea energiei electrice prin decelerare, nivelul recuperării putând fi setat de către cel de la volan. Sunt disponibile trei trepte de recuperare. Pentru o recuperare eficientă, sistemul folosește informații de la sistemul de navigație și din acțiunile celui de la volan.

Pentru confortul pasagerilor, noul BMW iX3 folosește o suspensie adaptivă disponibilă ca echipare standard. Pentru a își face simțită prezența pentru pietoni, noul BMW iX3 folosește un sunet special dezvoltat împreună cu inginerul de sunet Renzo Vitale și celebrul compozitor Hans Zimmer.

BMW iX3 dispune de mai multe inovaţii BMW care vor fi disponiblie şi pe următoarele automobile electrice  (BMW i4, BMW i Next) – de la jante aero usoare de 19 inch care combină o sturctură de aliaj cu elemente de plastic, la trenul de rulare şi bateria de generaţia a 5-a, cu impact asupra reducerii de masă şi creşterea densităţii electrice (30% raportat la volum şi 20% raportat la masa).

BMW iX3 are și o latură practică, volumul de încărcare al portbagajului fiind de 510 litri, iar prin rabatarea banchetei se poate ajunge la 1.560 litri.

La lansare vor fi disponibile două linii de echipare. Nivelul Inspiring oferă vopsea metalizată, jante aerodinamice de 19 inch, faruri LED, plafon panoramic din sticlă, hayon electric și o listă completă de sisteme de asistate. Pe nivelul superior numit Impressive sunt disponibile jante de 20 inch, faruri LED adaptive, head-up display, asistent la parcare, control prin gesturi, sistem audio Harman Kardon și hotspot WiFi.

Prețul de pornire pentru piața din România nu a fost încă comunicat. Pe piața din Germania, un exemplar iX3 cu echipare extinsă costă 58.655 euro plus TVA.

Adaugati comentariu