Video

Ca vântul: 332 km/h vs 80 km/h

O mașină rulează pe Autobahn cu 80 km/h, când o a doua o depășește pe banda alăturată ca vântul, cu 332 km/h. Cum se vede scena?

”I-am dat talpă. I-am rupt vitezometrul.” Două expresii cu mare priză la pilotul român, care, de obicei, simbolizează încălcarea flagrantă a legii. E clar că ai nevoie de o doză de inconștiență ca să treci cu nonșalanță pe lângă mașinile care rulează regulamentar. Mai ales că o eventuală manevră de evitare este aproape imposibilă la viteze de peste 200 km/h. Iar dacă ai impresia că nu există așa ceva în România, greșești.

Recordul de viteză ”certificat” aparține unui șofer de 26 de ani prins de radar cu 276 km/h. Acest Usain Bolt al șoferilor balcanici, pe care cu toții îl preaslăvim, a reușit să-l ridiculizeze pe precedentul recordman (un Carl Lewis, pesemne), care fusese prins cu 254 km/h. Actualul record datează din 2018. Dar pot să bag mâna-n foc că au fost atinse viteze mai mari, fără să fie ”omologate”.

Ca vântul

Te-ai întrebat vreodată, însă, cum se vede de la volanul mașinii mai lente o astfel de depășire? Dacă da, acum ai ocazia să vezi. Vloggerii canalului de youtube Speedozer și-au riscat pielea ca să-ți demonstreze. Mașina din dreapta rula cu 80 km/h. Cea din stânga, cu 332 km/h.

Diferența de viteză este atât de mare, încât, practic, nici nu realizezi că vine o mașină din spate. Poți schimba banda asigurându-te… în zadar. Din momentul în care mașina capătă contur în retrovizoare, până când ajunge în dreptul tău, trece extrem de puțin timp. Iar când zărești mașina în oglindă, nu știi cu ce viteză merge.

➡ Este legală depășirea pe linia de tramvai? 💡

Gândește-te la asta, în timp ce bulversezi limitele de viteză pe autostradă, încercând să atingi Mach 1. E drept, nici mașinile lente nu merg pe autostradă cu 80 km/h. Dar chiar și dacă luăm în calcul diferența dintre viteza maximă legală. de 130 km/h și recordul de viteză din România, 254 km/h, e ca și cum ai sta pe loc și ar trece pe lângă tine o mașină cu 124 km/h.

via speedozer

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile

Super-test de consum și autonomie în România: 13 hibride plug-in

  Un super-test comaprativ cu hibride plug-in atât de complex n-a mai fost realizat de…

o săptămână

Test Kia EV2

Rețeta a fost simplă: s-a luat filosofia Kia din segmentele superioare și s-a adaptat pentru…

o săptămână