Când va fi gata prima Mazda electrică?

Noua Mazda3

Mazda pregătește ofensiva mașinilor cu emisii zero. Constructorul nipon lucrează deja la prima Mazda electrică. Miza este ca gama sa să respecte standardele de poluare tot mai stricte.

Prima Mazda electrică va fi prezentată anul viitorul. Va fi doar primul pas către electrificarea gamei. Japonezii au în plan și o primă generație de propulsii plug-in hybrid, care va fi lansată în 2021 sau 2022, promite CEO-ul companiei Akira Marumoto.

Mazda a pornit deja în cursa reducerii emisiilor cu al său Skyactiv-X, motorul care și-a făcut debutul odată cu noua Mazda3 și care poate fi comandat de acum și în România. Cât costă Mazda cu motorul Skyactiv-X, vezi aici >>>

În contul noului propulsor, primul din lume care folosește aprinderea prin scânteie tipică propulsoarelor pe bezină în combinație cu aprinderea prin compresie, japonezii trec emisii de dioxid de carbon sub 100 g/km.

În iarnă, Mazad anunța că primul EV al companiei va fi un model independent, care nu va prelua soluțiile tehnice ale modelelor deja existente în gamă. Niponii țin secret, pentru moment, și tipul de caroserie pe care îl va primi mașina lor cu emisii zero, dar dau indicia în ceea ce privește limbajul de design: “Nu vrem ca noul EV să arate digital”, spunea atunci șeful diviziei de design de la Mazda, Ikuo Maeda.

Adaugati comentariu