Ce rezultate au obținut Duster și Sandero în testele de fiabilitate?

Dacia Duster

Dacia Duster și Dacia Sandero au fost testate de Ministerul Transporturilor din Regatul Unit. SUV-ul românesc este pe ultimul loc în topul celor mai fiabile modele din Regat, în clasa SUV-urilor mici. Dacia Sandero salvează onoarea României: este mai fiabilă ca mărci germane și japoneze de renume.

Toate mașinile care se comercializează în Marea Britanie sunt supuse anual testelor impuse de Ministerul Transporturilor. Jurnaliștii britanici au pus cap la cap datele oferite de minister și au făcut lista celor mai bune și celor mai proaste mașini.

Test drive Dacia Duster TCe 150 – Dacia cu apucături de Mercedes

Mașinile cu o vechime mai mare de trei ani trebuie să treacă testul MoT (Ministry of Transport). E un moment stresant pentru posesorii de automobile, pentru că, așa cum arată statistica DVSA (Driver and Vehicle Standards Agency), aproape 50% dintre problemele identificate în cadrul testelor MoT ar fi putut fi evitate dacă proprietarul mașinii ar fi efectuat verificări constante pe parcursul anului în ceea ce privește anvelopele, ștergătoarele sau becurile.

Pentru a ușura munca de documentare a celor care vor să cumpere o mașină, iar factorul fiabilitate este unul decisiv, jurnaliștii de la WhatCar au făcut topul mașinilor în funcție de rezultatele obținute la testul MoT. Dacia Sandero și-a găsit un loc în partea superioară a clasamentului celor mai fiabile mașini de clasă mică. Mașina construită la Mioveni este înaintea unor modele consacrate, cum ar fi Audi A1, Peugeot 208 sau Nissan Note.

Dacia Sandero

Sandero se află pe locul patru în topul condus de Mitsubishi Mirage, urmat de un model local: MINI cu 3 și 5 uși. Pe locul 3 vine Yaris.

Loc Constructor și model % defecțiuni identificate de testul MOT
1 Mitsubishi Mirage 2012-prezent 4,8%
2 MINI 3 și 5 uși 2014-prezent 5,0%
3 Toyota Yaris 2011-prezent 6,3%
4 Dacia Sandero 2013-prezent 6,7%
5 Honda Jazz 2013-prezent 7,0%
6 Toyota iQ 2008-2014 7,2%
7 Nissan-Note 2013-2017 7,7%
8 Audi A1 2010-2019 8,1%
9 Suzuki Swift 2010-2017 8,5%
10 Peugeot 208 2012-prezent 8,8%

Duster, în schimb, nu o duce bine deloc. Este pe ultimul loc în clasamentul SUV-urilor de clasă mică, în care pe podium se află Subaru Forester, Mercedes-Benz GLA și Vauxhall (Opel) Mokka.

 

Loc Constructor și model % defecțiuni identificate de testul MOT
1 Subaru Forester 2008-2012 4,6%
2 Mercedes-Benz GLA 2014-prezent 4,8%
3 Vauxhall (Opel Mokka) 2012-prezent 5,4%
4 Audi Q3 2011-2018 6,1%
5 Skoda Yeti 2009-2017 6,6%
6 MINI Paceman 2013-2017 6,8%
7 Nissan Qashqai 2014-prezent 7,1%
8 Peugeot 2008 2013-prezent 7,1%
9 Dacia Duster 7,6%

Sursă: WhatCar.com

 

Citește și:

Dacia Duster din viitor. SUV-ul românesc va arăta ca un OZN!

Adaugati comentariu