Cine a transformat un Mercedes-AMG G63 în pickup?!

Cine a transformat un Mercedes-AMG G63 în pickup

Cine ar fi avut curajul să modifice iconicul Mercedes-AMG G63 într-un pickup?! Botezat Star Trooper Pickup Edition, acest proiect este opera cunoscutului tuner german Mansory.

Mansory este un producător aftermarket bine-cunoscut pentru proiectele sale extravagante. Anul trecut specialistul german și-a îndreptat atenția către noua generație Mercedes-AMG G63. Nu singur, ci a primit ajutor și din partea designerului de modă teuton Phillip Plein. Creația lor a fost botezată „Star Trooper” și a atras cu siguranță atenția fanilor clasicului G-Wagen.

Cine a transformat un Mercedes-AMG G63 în pickup

De această dată, Mansory a decis să modifice un pic „rețeta”. Inspirat poate de fantasticul Mercedes-Maybach G 650 Landaulet, G63 a devenit la rândul său un pickup. Sacrilegiu sau nu, Mercedes-AMG G63 s-a transformat în Mansory Star Trooper Pickup Edition. De această dată are doar două locuri și o benă generoasă.

Cine a transformat un Mercedes-AMG G63 în pickup

Tunerul îi oferă G63-ului pickup aceleași îmbunătățiri ca și înainte. Caroseria a primit o vopsea gri-neagră cu model de camuflaj, precum și jante de 24 inch. Nu lipsesc nici o multitudine de elemente din fibră de carbon, precum și o serie de lumini LED de culoare roșie. Interiorul are parte de același tratament, încă cu mici modificări subtile.

Cine a transformat un Mercedes-AMG G63 în pickup

De această dată modelul de camuflaj se află pe scaune. Iar LED-urile roșii sunt de acum punctiforme. Și amplasate în plafon… precum stelele. În plus, Mansory a operat numeroase schimbări și sub capotă. V8-ul de 4 litri ajunge astfel la 850 CP și nu mai puțin de 1000 Nm.

Adaugati comentariu