Conceptul Mercedes-Benz EQ – Primele imagini cu interiorul futurist

Mercedes teaser EQS (3)

Acesta pare să fie cel mai bine păstrat secret de la Mercedes zilele acestea. Constructorul auto premium a arătat o serie de imagini cu mașina ascunsă de o prelată, iar acum prezintă și interiorul.

Conceptul Mercedes-Benz EQ anticipează un nou model electric, EQS, rival pentru Audi E-Tron GT și Porsche Taycan. Imaginile făcute publice arată partea frontală cu faruri LED și logo-ul iluminat, dar și grila închisă, așa cum o știm de la crossover-ul electric EQC, dezvăluit în urmă cu un an.

Conceptul Mercedes-Benz EQ (4)

Schițele care arată modelul din profil dezvăluie linii dinamice de coupe cu patru uși, cu un pavilion foarte compact și un acoperiș descendent.

10.000 de Mercedes-uri depozitate pe pista aeroportului. Care este motivul?

Cabina conceptului urmează un concept minimalist și elegant. Consola centrală plutește între bordul lipsit complet de butoane și tunelul central. Și din consolă lipsesc butoanele, funcțiile lor fiind preluate de un ecran de mari dimensiuni, pe care apar literele “EQ”, subliniind apartenența conceptului la familia de modele electrice de la Mercedes.

Conceptul Mercedes-Benz EQ (5)

Apar display-uri și pe fețele ușilor, acestea controlând funcții de confort și funcții ale sistemului multimedia.

Volanul primește și el un format futurist și este posibil să fie retractabil, ceea ce reprezintă un indiciu la abilitățile de rulare autonomă ale conceptului.

Viitorul Mercedes-Benz EQS va avea la bază noua platformă MEA, rezervată mașinilor electrice. În versiune de top, modelul va avea aproximativ 600 de cai putere și o autonomie de aproximativ 500 de kilometri. EQS în versiune de serie va fi prezentat în 2021.

Conceptul Mercedes-Benz EQ (2)

Adaugati comentariu