Rivalii din Formula 1 colaborează pentru realizarea unui ventilator medical

Formula 1_ventilatoare

În timp ce sezonul 2020 de Formula 1 este oprit, echipele au lăsat de o parte rivalitățile și s-au înrolat în lupta împotriva crizei globale generate de pandemia COVID-19 implicîndu-se în dezvoltarea și producția de ventilatoare medicale atât de necesare. 

Răspândirea cu mare viteză, la nivel global a pandemiei are un impact major asupra tururor aspectelor sociale, inclusiv asupra industriei auto. Constructroii auto și-au închis pe rând fabricile în întreaga lume, pe bursă valoarea acțiunilor este în scădere pentru majoritatea actorilor din industrie, vânzările de automobile noi au scăzut dramatic, iar majoritatea evenimentelor de motorsport au fost oprite fiind amânate sau chiar anulate.

Dar în tot acest haos avem și vești bune. Spre exemplu în China, în provincia Wu-Han unele fabrici și-au repornit liniile de producție, iar în Italia, țara europeană  cel mai grav lovită de pandemie, Ferrari a anunțat că pe 14 aprilie va redeschide fabrica din Maranello.

Mai mult, șapte dintre cele mai importante echipe de Formula 1 – Red Bull, Racing Point, Haas, McLaren, Mercedes-AMG, Renault și Williams – au lăsat rivalitățile la o parte pentru inițiativa „Project Pitlane”, răspunzând astfel solicitării guvernului Marii Britanii de a ajuta la producția de echipamente medicale.

Într-un comunicat recent, echipele au afirmat că au făcut „progrese semnificative”  în trei arii de expertiză: reverse engineering pentru echipamentele medicale existente, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru a trata pacienții infectați cu COVID-19; contribuția la producția actualelor ventilatoare medicale, dar și conceperea unui nou prototip de ventilator.

Formula 1_ventilatoare

Echipele afirmă că vor „pune laolaltă resursele și abilitățile și capacitatea tuturor membrilor pentru un efect sporit, concentrându-se pe calitățile primordiale din industria F1: design rapid, realizarea de prototipuri, testare și nivelul ridicat al asamblării și finisării.

În continuarea declarației, reprezentanții echipelor mai afirmă că „sunt gata pentru a sprijini și alte zone care necesită intervenția rapidă cu tehnologii inovative pentru a contracara încercările unice la care ne expune această pandemie de COVID-19.”

Acest echipament medical reprezintă însă o urgență datorită presiunii exercitate la nivelul unităților de îngrijiri medicale, ca rezultat al pandemiei. În Marea Britanie, guvernul a apelat pe 16 martie la întrega industrie pentru a ajuta la producția de ventilatoare. Două zile mai târziu, echipele de F1 care au sediile în Marea Britanie au început să cerceteze deja modul cum pot ajuta. Ferrari face același lucru în Italia.

Formula 1_ventilatoare

Disponibilitatea ventilatoarelor este extrem de importantă în lupta pentru salvarea de vieți omenești pentru pacienții diagnosticați cu coronavirus. Ventilatoarele sunt necesare pentru ca pacienții care suferă de grave probleme respiratorii asociate cu cazuri servere de infecție cu noul virus să poată respira în continuare.

Chiar dacă ideea că de F1 își îndreaptă acum atenția către realizarea de aparate medicale pare neobișnuită, nu este. Echipele de Formula 1, mai mult decât oricare alt domeniu, nu doar concurează cu mașini de curse, dar le și construiesc din „bară în bară” cum se spune, iar standardele sunt extrem de ridicate.

Formula 1_ventilatoare

Sistem de transport pentru bebeluși

O echipă și-a  demonstrat abilitatea de a inova în doemeniul medical încă de acum trei ani, construind un sistem specializat de transport pentru nou-născuți și bebeluși.  Babypod 20 a fost dezvoltat pe parcursul a doi ani de către Advanced Healthcare Technology în colaborare cu Williams Advaced Engineering.

Realizat din firbă de carbon – un material în care F1 a făcut pionierat în urmă cu 40 de ani – echipamentul de transport a fost realizat cu scopul de a rezista un impact de 20G în timp ce își protejează ocupantul. Alte elemente inspirate din echipamentul de curse sunt centurile de prindere rezistente la tensiuni mari. Babypod 20 a fost introdus pe servciile de ambulanță și a fost utilizat pentru spitalul de copii din Londra – Great Ormond Street Hospital.

Formula 1_ventilatoare

 

Williams este una dintre echipele implicate în efortul de a produce ventilatoare. La fel este și McLaren, care a confirmat săptămâna trecută că „evaluează dacă poate susține producția de ventilatoare ca urmare solicitării guvernului Marii Britanii.” Li s-au alăturat alte companii din afara F1, inclusiv Airbus și Nissan.

Ventilatoarele sunt extrem de căutate acum de țările care traversează cele mai severe consecințe ale pandemiei. Marea Britanie are ca țintă producția a peste 5000 de ventilatoare pe săptămână, pâna la un număr de 30.000 cât estimează că va fi nevoie în următoarele luni.

Formula 1_ventilatoare

F1 se alătură astfel eforturilor făcute de alte industrii pentru depășirea actualei crize, dar experiența echipelor în inginerie avansată este crucială și poate aduce o mare valoare adăugată calității construcției acestor sisteme precum ventilatoarele medicale. În timp ce tehnologia acetor dispozitive nu este ceva nou, unul dintre principalele puncte slabe îl reprezintă fiabilitatea – acestea trebuie să poate funcționa fără oprire.

2Formula 1_ventilatoare

Acest challenge nu este despre performanță extremă, în mod evident asociată cu Formula 1, dar echipele își pot adapta facilitățile pentru un astfel de produs menținând cel mai înalt standard posibil de realizare și inginerie

Formula 1_ventilatoare

Vedem azi la ce nivel de fiabiliate a au ajuns mașinile de F1 în ciuda complexității fără precedent și a regimului de utilizare. Aceatsă generație de Power Unit-uri compusă din motoare V6 supraalimentate și sistemul hybrid este poate cel mai bun exemplu.  Anul acesta echipele au făcut 35.800km în testele din pre-sezon în doar șase zile – ceea ce în urmă cu câțiva ani dura de obicei dublu.

Vechiul dicton din curse „pentru a câștiga trebuie mai întâi să termini cursa” are azi o nouă valență și se aplică în viața de zi cu zi a oamenilor, iar viața este cea mai importantă.

Formula 1_ventilatoare

Elon Musk donează 1.255 de ventilatoare spitalelor din New York

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top