Cum arată farurile viitoarei Skoda Superb? Primul teaser

Skoda Superb

Viitoarea Skoda Superb se pregătește de prezentarea oficială. În așteptarea momentului, constructorul ceh face public primul teaser video cu mașina.

Așa cum arată imaginile, limuzina va primi faruri cu tehnologie LED Matrix, o premieră în gama de modele de la Skoda. Tehnologia “Skoda Crystal Lighting” permite folosirea permanentă a fazei lungi fără a orbi conducătorii auto care se deplasează din sens opus. Astfel, segmentele blocului optic sunt controlate individual. Sistemul are la bază o cameră, amplasată în parbriz, care detectează alți participanți la trafic.

Tot LED sunt și proiectoarele de ceață cu formă nouă, și stopurile cu semnalizatoare cu aprindere secvențială, de la interior spre exterior, o funcție preluată de la modelele unui alt constructor al Grupului Volkswagen, Audi.

Sistemul de iluminare integrează și funcța Coming/Leaving Home, care aprinde și stinge farurile și stopurile la închiderea și deschiderea mașinii.

Zilele trecute, Superb facelift a apărut într-o schiță oficială, care dezvăluie o serie de modificări de ordin estetic. Apar la bord și noi sisteme de siguranță, iar sub capotă, Skoda promite sisteme de propulsie mai eficiente. Clienții vor putea comanda viitorul Superb și cu sistem plug-in hybrid, preluat de la Volkswagen Passat GTE.

Skoda Superb facelift va fi dezvăluită la Bratislava, pe 23 mai. Modelul va intra în producție la uzina Kvasiny din Cehia.

 

Adaugati comentariu