Cum poți contesta o amendă primită în timpul stării de urgență?

amendă

Ce se poate face dacă ai primit o amendă în timpul stării de urgență și consideri că a fost acordată incorect?

Pe fondul deciziei Curții Constituționale a României care a decis că ordonanța de urgență OUG 34/2020 este neconstituțională, amenzile pot fi contestate. Atenție, însă, chiar dacă decizia CCR stabilește că amenzile date sunt neconstituționale, acesta sunt valabile în continuare și nu se anulează automat.

Termenul legal pentru contestarea unui proces-verbal de contravenție este de 15 zile de la data aplicării. După depășirea acestui termen, amenda nu mai poate fi contestată. Însă pentru că termenele de prescripție și decădere sunt suspendate pe durata stării de urgență, se pot depune plângeri în termen de 15 zile de la ridicarea stării de urgență.

Astfel, se pot depune plângeri până la finalul lunii mai. Plângerea trebuie depusă la judecătorie alături de dosarul cauzei cu proble pentru susținerea contestației. Contestația trebuie formulată clar și concis. La dosar trebuie adăugat și procesul-verbal de contravenție în copie și copie după cartea de identitate.

Avocații recomandă plata a jumătate din suma amezii primite în 15 zile chiar și în cazul contestării acesteia. În cazul în care instanța va hotărî în favoarea contestației, banii vor fi recuperați.

Din data de 15 mai, starea de urgență va înceta și vor fi permise deplasările în localitate și zona metropolitană fără declarație pe proprie răspundere. Însă pentru deplasările în afara localității se pot face doar cu motiv întemeiat și cu declarație pe proprie răspundere.

Motive pentru deplasarea în afara localităților după 15 mai

via apador.org, avocatnet.ro

Adaugati comentariu