Dacia Jogger este numele noului model cu șapte locuri produs la Mioveni

Dacia a dezvăluit numele noului model cu șapte locuri ce va fi prezent la Salonul Auto de la Munchen: Jogger.

Dacia a publicat o imagine teaser și a dezvăluit numele noului model cu șapte locuri ce va fi lansat oficial în cadrul unui eveniment digital în data de 3 septembrie. Dacia Jogger, un nume simplu cu o sonoritate internațională, este numele noului model  polivalent de familie.

Dacia Jogger: model de familie cu 5 sau 7 locuri

Noul model versatil va fi disponibil în două configurații cu 5 sau 7 locuri fiind partenerul ideal al familiilor, spune comunicatul oficial Dacia.

Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Este un nume ce evocă dinamism și energie pozitivă. Sufixul „er”, pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi, se mai arată în comunicarea oficială a producătorului român.

Dacia va dezvălui noul model, Jogger, în data de 3 septembrie, la ora 11:00 (ora României) în cadrul unui eveniment 100% digital.

Pe 6 septembrie, la Salonul Internațional Auto IAA Mobility de la Munchen, în prezența lui Denis Le Vot, Director General Dacia, Jogger va fi prezentat publicului larg. Noutățile Dacia la IAA Munchen vor putea fi urmărite de la distanță pe platforma Dacia events.dacia.com.

Via Dacia

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Fiat 500 sh AutoExpert

Fiat 500 Second Hand

Istoria se dovedește tot mai des cheia spre renașterea mărcilor. Iar cel mai celebru model, Fiat 500, este dovada cea mai clară.

Scroll to Top