Dacia Spring, vedetă pe unele piețe europene

Modelul electric Dacia Spring a urcat în noiembrie pe primul loc în clasamentul vânzărilor de mașini electrice din Franța, dar în Germania sau Spania e departe de vârful clasamentului.
Test drive Dacia Spring autoexpert.ro

Modelul care a schimbat după ani buni liderul lunar al pieței auto românești, depășind chiar și best-seller-ul Logan, înregistrează rezultate mixte pe marile piețe europene. Dacia Spring a devenit în noiembrie liderul absolut al pieței auto din România, cu 1.195 de unități, depășind cu 110 unități fratele mai mare și fostul lider, Dacia Logan.

Ca și în România unde ocupă primul loc atât în clasamentul general al vânzărilor din noiembrie cât și în cel al mașinilor electrice, Dacia Spring a urcat vertiginos și în clasamentul vânzărilor din Franța. Conform LifeNews.ro, cu nu mai puțin de 2.895 de unități înmatriculate în noiembrie 2021, modelul electric Dacia produs în China a devenit liderul pieței mașinilor electrice din Hexagon depășind Renault ZOE (2.189 unități) și Tesla Model 3 (1.500 unități).

În Italia, datele UNRAE (Unione Nazionale Rappresentanti Autoveicoli Esteri), arată că Dacia Spring se află pe poziția a cincea în clasamentul vânzărilor de mașini electrice. Cu 416 unități înmatriculate în noiembrie, modelul electric al mărcii Dacia este depășit de smart fortwo (543 unități), Volkswagen e-Up! (570 unități), Renault Twingo (656 unități) și, bineînțeles, liderul Fiat 500 Electric (946 unități).

Dacia Spring, rezultate modeste în Spania și Germania

Dacă în Franța, România și Italia, primul model electric Dacia are mari șanse să se afle în vârful înmatriculărilor de mașini electrice la finalul anului 2021, în Spania rezultatul din noiembrie nu este deloc la nivelul așteptărilor.

Datele ANFAC (Asociación Española de Fabricantes de Automóviles y Camiones) arată că, în noiembrie, Dacia Spring a fost înmatriculată în doar 62 de exemplare, valoare care poziționează modelul pe locul 21 într-un clasament spaniol al pieței mașinilor electrice condus de Tesla Model 3 (239 unități), Peugeot e-208 (225 unități) și Kia e-Niro (209 unități).

În Germania, cea mai puternică piață europeană, modelul electric Dacia Spring a fost înmatriculat în noiembrie în 657 de unități, mult sub valorile obținute de mașinile aflate în Top 10 al segmentului de piață. Astfel, dacă Spring ocupă poziția 21 în clasamentul vânzărilor de mașini electrice din Germania, primele locuri sunt ocupate, în ordine de Renault Zoe (4.200 unități), Tesla Model 3 (3.825 unități), Volkswagen e-Up! (2.477 unități), smart fortwo (1.808 unități) și Tesla Model Y (1.787 unități).

Livrările modelului Dacia Spring au demarat la finalul lunii septembrie a acestui an, cele mai multe înmatriculări având loc în lunile octombrie și noiembrie. Ca majoritatea producătorilor de automobile, Dacia întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu semiconductori și alte componente, iar transportul de la zona de asamblare din China către Europa este și el afectat de problemele rețelei mondiale de transport naval.

– Primele 1.000 de unități Dacia Spring au ajuns la clienții români
– VIDEO: Dacia Spring, o singură stea la testele EuroNCAP

Adaugati comentariu