VIDEO: Dacia Spring, o singură stea la testele EuroNCAP

EuroNCAP a dat astăzi publicității detalii despre siguranța unor modele apărute recent pe piață. Printre acestea se află Dacia Spring și Renault Zoe.
Dacia Spring EuroNCAP

Organismul european independent de testare a siguranței vehiculelor, EuroNCAP, a făcut astăzi o surpriză neplăcută oficialilor grupului Renault. Datele celui mai recent test, care a avut ca țintă Dacia Spring și Renault Zoe, sunt dezastruoase pentru compania franceză.

Conform EuroNCAP, Dacia Spring a obținut o singură stea, în timp ce Renault Zoe nu a obținut nici măcar una. Dacă decizia în privința primului model electric al mărcii dacia era, oarecum, așteptată, cea care dă zero puncte modelului Renault Zoe este surprinzătoare. Asta în contextul în care modelul electric francez obținuse în 2013 nu mai puțin de cinci stele.

Renault Zoe: zero stele la testul EuroNCAP

De fapt, chiar exemplul Zoe este relevant pentru a înțelege cât de drastice au devenit în ultimii ani testele de siguranță EuroNCAP și câte noi coordonate au fost adăugate. Actualul Renault Zoe este, practic, același model din 2013, cu mici modificări estetice și câteva noi dotări.

Dacia Spring, „risc ridicat de răni care pun viața în pericol”

Oficialii EuroNCAP sunt foarte drastici și în privința modului de exprmare atunci când vine vorba despre Dacia Spring. În detaliile oferite presei, ei menționează că „modelul complet electric Spring, comercializat ca un vehicul nou-nouț, se bazează în mare parte pe Renault City K-ZE de fabricație chineză, acesta însuși un derivat al lui Renault Kwid, vândut de câțiva ani în India și Brazilia. Dacia are susținători convinși în toată Europa – cumpărători de mașini care apreciază prețurile mici și se feresc de „funcțiile inutile” ale altor mașini. Cu toate acestea, în primăvară, „maeștrii ingineriei frugale” au lansat un produs care merge dincolo de simplitate. Performanța sa la testele de impact este de-a dreptul problematică, cu un risc ridicat de răni care pun viața în pericol mai ales în zona pieptului șoferului și a capului pasagerilor din spate în testele de impact frontal. Protecția este marginală și asupra pieptului pasagenrilor în cazul impactului lateral. Performanța mediocră în eventualitatea unui accident și tehnologia slabă de evitare a impactului au ca rezultat evaluarea cu o stea pentru Dacia Spring”.

Rezultatele procentuale pentru fiecare categorie de teste în parte arată că Dacia Spring a obținut 49% pentru siguranța ocupanților adulți, 56% pentru cea a copiilor în scaune dedicate, 39% pentru protecția pietonilor și 32% pentru sistemele de asistență.

Este demn de menționat că și noua generație Dacia Sandero Stepway, model testat în acest an, a obținut un punctaj slab la capitolul siguranță. Conform datelor datelor publicate de EuroNCAP în aprilie 2021, Sandero Stepway a primit un rating de două stele, același care se aplică și versiunii de bază Sandero, dar și derivatului Logan.

Reacții oficiale

Imediat după anunțul EuroNCAP, oficialii Dacia și Renault au dat publicității câte o declarație prin care explică rezultatele obținute.

„Spring este un vehicul sigur, aparținând segmentului A. Este un model omologat conform cu reglementările europene în materie de siguranță pe care le şi depășește în unele privințe. (Spre exemplu, sistemul AEBS – Advanced Emergency Braking System – sau accesul la baterie pentru pompier, existente pe Spring, nu sunt obligatorii conform reglementărilor europene).

Spring propune numeroase elemente de siguranță, oferind o protecție mai bună decât majoritatea vehiculelor aflate în circulație în prezent în Europa (inclusiv modele din segmentele superioare). Protocoalele de testare EuroNCAP devin din ce în ce mai stringente la fiecare doi ani, în special pentru vehiculele mici de oraș, de dimensiuni şi greutate reduse.

Dacia nu urmărește neapărat obținerea de stele EuroNCAP prin includerea în dotarea vehiculelor a unor elemente din categoria sistemelor avansate de asistenţă a conducerii – ADAS (Advanced Driver Assistance Systems), pe care clienții noștri nu doresc să le folosească sau pentru care nu sunt dispuși să plătească în prezent”, a declarat oficialii Dacia.

În același timp, cei de la Renault susțin că „ZOE E-TECH Electric este un vehicul sigur și respectă toate standardele de siguranță normative. Aceste standarde evoluează constant și devin din ce în ce mai stricte, atât în ​​ceea ce privește siguranța, cât și consumul. Ca atare, Renault își îmbunătățește continuu vehiculele, pentru a se conforma reglementărilor din toate piețele în care acestea sunt vândute.
ZOE a fost lansat în 2013 și a primit la acel moment 5 stele cu protocolul EuroNCAP. Protocolul EuroNCAP a suferit din 2013 5 modificări. Cu același echipament, un model poate pierde până la 2 stele la fiecare schimbare de protocol.

Evoluția modelului ZOE actual a fost decisă în 2017, adaptând echipamentul de siguranță pasivă la accidentologia reală și actualizând vehiculul cu echipamente ADAS de ultimă generație precum: frânarea de urgență avansată cu detectarea pietonilor și bicicliștilor, alertă la părăsirea benzii și asistența la menținerea benzii de circulație, folosind un radar și o cameră”.

Via EuroNCAP

– Primele 1.000 de unități Dacia Spring au ajuns la clienții români
– Cum arată noul logo Dacia pe modelele actuale

Adaugati comentariu