Despre startul sezonului, etape duble şi o nouă ofertă pentru Vettel

Formula 1 2020

Despre startul sezonului, etape duble şi o nouă ofertă pentru Vettel. O ciornă “scăpată” de un binevoitor de la FIA către cȃteva agenţii de presă conţinea o variantă a calendarului  sezonului de F1 2020 cu 19 etape, deschiderea urmȃnd să se facă pe 5 iulie la Spielberg, în Austria.

Foto:arhiva

Despre posibilul start al sezonului 2020

Zilele trecute a apărut un document ce ar fi reprezentat o ciornă „scăpată” de un binevoitor de la FIA către cȃteva agenţii de presă.

Acest draft conţinea o variantă a calendarului  sezonului de F1 2020 cu 19 etape. Deschiderea urmȃnd să se facă pe 5 iulie la Spielberg, în Austria.

Conform documentului, trei circuite, Spielberg, Sakhir, Silverstone, ar urma să găzduiască etape „duble”,. Circuitele asiatice din China şi Vietnam sunt incluse în calendar, nu şi Singapore şi Zandvoort (Monaco şi Paul Ricard au fost oficial anulate).

Monza şi Spa, despre care s-a afirmat recent că nu vor putea organiza curse la începutul toamnei, figurează şi ele.

„Da, e foarte posibil să avem un GP al Belgiei. Data nu e încă aleasă.” a răspuns promotorul Melchior Wathelet la o întrebare a RTBF(Radio-televiziunea belgiană).

Preşedintele ACI, Angelo Sticchi Damiani, nu doar a confirmat pentru mai multe publicaţii italiene că GP-ul Italiei stă în picioare, ci chiar a dezvăluit că a propus celor din conducerea F1 (în speţă Ros Brawn) ca un al doilea circuit italian (Mugello sau Imola) să mai găzduiască o etapă din calendarul F1 2020.

Balul începe pe Red Bull Ring

Draft-ul indică Red Bull Ring deschizător de sezon, cu o etapă dublă, 5 şi 12 iulie. Silverstone urmează cu o altă dublă pe 19 şi 26 iulie.

Hungaroring ar fi fost mutat pe 23 august, în speranţa că s-ar putea chiar desfăşura în prezenţa unui public restrȃns, măsurile de restricţie impuse de guvernul de la Budapesta expirȃnd pȃnă la acea dată.

Spa este poziţionat după Monza, aşa cum nu s-a mai întȃmplat din 2007.

Sezonul s-ar încheia cu trei curse în Orientul Mijlociu, ultima, la Abu Dhabi, pe 13 decembrie. Conform regulamentului, Campionatul Mondial de F1 este eligibil dacă se desfăşoara un minim de 8 curse găzduite pe 3 continente.

Voit sau nu?

O observaţie sau două se impun, legat de acest draft „scăpat” în presă. Cam toate  publicaţiile serioase de motorsport au evitat să îl publice, sau să discute pe seama sa, de la Autosport Magazine şi Motor Sport Magazine din UK la Autosprint-ul italian sau clasicul Sport Auto fondat de “Jabby” Crombac.

Joe Saward a menţionat într-un scurt articol pe site-ul sau acest draft, neintrȃnd în detalii. Alţii, precum broadcatster-ul finlandez Niki Juusela, au criticat atȃt documentul cȃt şi ideea desfăşurării unui program atȃt de încărcat pe durata a doar 5 luni.

Ministrul Sănătăţii din Austria, Rudolf Anschlober, a declarat pentru postul de radio 01 că decizia organizării unui GP pe 5 iulie este departe de a fi certă şi că guvernul austriac va lua o decizie doar în functie de „conceptul de securitate propus de organizatori”.

Dacă se va da undă verde, întrecerea se va desfăşura doar „sub condiţii foarte, foarte stricte….Iar in situaţia dată, nu va exista o audienţă în masă”. În încheierea interviului, Anschlober a precizat : “Nu sunt un fan al F1, dar nu cred că asta va fi ceva hotărȃtor”.

Suzuka și Brazilia sunt cu semnul întrebării

Nici veştile venite din Japonia nu sunt încurajatoare. Organizatorii au anunţat ieri că vȃnzările de bilete pentru evenimentul din 11 octombrie sunt oprite şi nu pot preciza un termen la care acestea se vor relua, sau dacă se vor relua.

Brazilia, o ţară afectată de pandemie mai drastic decȃt Japonia a anuntat prin vocea preşedintelui Confederacao Brasileira de Automobilsmo, Waldner Bernnardo de Oliveira că decizia de a continua cu organizarea unui GP revine conform deciziilor luate de preşedintele ţării autorităţilor locale ce lucrează în strȃnsă legătură cu ministerul sanătăţii.

Formula 1 2020
GP Vietnam – Circuitul din Hanoi, marea noutate a sezonului 2020

Iată cum ar arăta draftul de calendar în acest moment

5 iulie – Spielberg
12 iulie – Spielberg
19 iulie – Silverstone
26 iulie – Silverstone
9 august – Barcelona
23 august – Hungaroring
6 septembrie – Monza.
13 septembrie – Spa-Francorchamps
20 septembrie – Baku
27 septembrie – Soci

4 octombrie – Shanghai.
Octombrie 11-Suzuka
25 octombrie – Austin
1 noiembrie – Mexico City
8 noiembrie – Interlagos
22 noiembrie – Hanoi.
Noiembrie 29-Sakhir
6 decembrie – Sakhir
13 decembrie – Yas Marina.

Vettel – gălușca fierbinte din mâna Ferrari

În mijlocul acestor discuţii, Gazzetta dello Sport a venit cu o nouă informaţie legată de discuţiile dintre Ferrari şi Sebastian Vettel.

Formula 1 2020
Louis Camilleri și Charles Leclerc

Conform insiderilor autoritarei publicaţii italiene, Louis Camilleri i-ar fi propus germanului un nou contract pe doi ani, dar un salariu mai redus: 13 milioane $ pe sezon plus anumite bonusuri în funcţie de performanţe.

Unul dintre motivele reducerii salariului faţă de cel negociat pentru 2018-2020(35 milioane $), ar fi efectul pandemiei Covid-19.

Totuşi, Ferrari nu stă deloc rău faţă de majoritatea producătorilor auto. Încasările s-au ridicat la 932 milioane euro faţă de 940 milioane în primul trimestru din 2019, iar numărul de maşini livrate este chiar mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (2738  faţă de 2610).

Formula 1 - retrospectiva sezonului 2019_GP Canada 2019
GP Canada 2019 – Pole Position – Sebastian Vettel

Profitul net a scăzut de la 180 milioane euro la 166 milioane euro, conform lui Camilleri asta datorȃndu-se reducerii implicării financiare a sponsorilor.

Paradoxal poate, conform analiştilor financiar americani, valoarea de ansamblu a Ferrari  trecut de 30 miliarde $, compania fondată de Il Drake fiind acum mai valoroasă decȃt General Motors (29 miliarde $) spre exmplu. Iar GM a produs anul trecut 7.7milioane de autovehicule, Ferrari numai 10.000.

Citește și:

Ferrari este cea mai profitabilă marcă auto: 86.000 euro profit la fiecare exemplar vândut

Adaugati comentariu