Dominic Marcu și Tesla Model 3 Performance, în Campionatul Național de Viteză în Coastă

Dominic Marcu Tesla Model 3 Performance autoexpert.ro

Dominic Marcu va concura în ediția de anul acesta a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC) cu un model Tesla Model 3 Performance. El continuă astfel șirul de premiere electrice în motorsportul românesc. Acesta este primul Model 3 Performance din Europa transformat în mașină de curse pentru viteză în coastă. Foto: Flavius Croitoru

„Vreau să-mi îndeplinesc mai departe visul de a concura cu o electrică, iar acest nou proiect mă apropie cu atât mai mult de ceea ce mi-am dorit: să exploatez la maximum această tehnologie inovatoare, demonstrându-i potențialul fantastic. Prin cifrele sale impresionante – 500 CP, 660 Nm livrați instantaneu – disponibile încă din configurație standard, Tesla Model 3 Performance a fost soluția tehnică ideală a momentului.”

Dominic Marcu Tesla Model 3 Performance autoexpert.ro

➡ Ștergătorul de parbriz revoluționar, patentat de Tesla 💡

Primul pas în participarea la competițiile sportive cu o mașină electrică a fost făcut de Dominic anul trecut. Atunci, la inițiativa lui a fost dezvoltat primul Mini electric de curse din lume. Dominic a concurat un sezon întreg cu el. Hotărârea, determinarea și dorința de a-și depăși limitele au fost materializate de Dominic în acest nou proiect electric, primul de acest fel în Europa.

Zero emisii în coastă

„Mașinile electrice pot fi performante și competitive chiar și în raport cu cele cu motoare convenționale, cu ardere internă, iar eu îmi doresc să demonstrez asta în contextul motorsportului românesc.

Un alt atribut foarte important pe care mașinile electrice îl au este acela al sustenabilității: zero emisii înseamnă aer mai curat în orașe și totodată o dovadă a responsabilizării noastre în fața mediului, un pas pe care trebuie să îl facem spre binele nostru, al tuturor. Îmi propun să creștem nivelul de conștientizare legat de impactul asupra mediului pe care mașinile îl au, motiv pentru care aleg  să concurez cu o mașină electrică pentru a reduce amprenta de carbon.

Cred cu tărie în ideea că împreună putem construi un viitor mai verde, mai sustenabil. A avea grijă de Pământ înseamnă a avea grija de noi înșine. Este singura modalitate prin care generațiile viitoare vor moșteni o planetă sănătoasă și curată. La fiecare etapă competițională mașina vă fi încărcată cu ajutorul soluției E.ON Drive.”

Dominic Marcu Tesla Model 3 Performance autoexpert.ro

Totul despre exemplarul Tesla Model 3 Performance

Adusă în țară de partenerii de la Plus Autotrade, Tesla Model 3 Performance a ajuns direct în atelierul profesioniștilor de la Cyclon Motorsport. Aceștia au răspuns entuziasmați solicitării de a o transforma într-un exemplar de competiție. Roll-barul și eleronul au fost proiectate special pentru această mașină. Ambele elemente au fost manufacturate și montate de echipa Cyclon Motorsport. Tot ei și-au asumat cu brio misiunea de a reduce pe cât posibil masa mașinii, Tesla Model 3 scăpând astfel de aproximativ 200 de kilograme. Plafonul, alături de alte elemente de caroserie, au fost înlocuite cu unele din fibră de sticlă.

Pachetul de siguranță – scaunul, sistemul de prindere a centurilor, sistemul de stingere automată a incendiilor, volanul – a fost completat folosind produse Sparco. Ele au fost achiziţionate cu sprijinul importatorului oficial Bucur-Tuning. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Scopul acestui proiect a fost optimizarea la maximum a mașinii pentru cursele de viteză în coastă.

Dominic Marcu Tesla Model 3 Performance autoexpert.ro

Componentele sistemelor de direcție și de frânare poartă semnătura specialiștilor americani de la Unplugged Performance. Pentru kitul de suspensie, Dominic a optat pentru un coilover KW-V4 cu patru compensatoare. Este cel mai performant pe care îl poți instala pe acest model.

Jantele Braid de 18 inchi contribuie, prin dimensiuni și prin masa lor redusă, la îmbunătățirea performanțelor mașinii. Pentru a exploata cât mai eficient calitățile acestui Tesla Model 3 de competiție unic în Europa, jantele vor fi avea anvelope slick, destinate competițiilor.

Debut pe 2 aprilie, la Râșnov

Dominic va debuta cu Tesla Model 3 Performance în Campionatul Național de Viteză în Coastă 2022, chiar de la prima etapă. Aceasta se va desfășura în acest weekend la Râșnov pe 2-3 aprilie. Pilotul și-a propus inițial să se acomodeze cu mașina. De aceea, punctul de plecare este o configuraţie cât mai apropiată de versiunea de serie. Fiind o noutate atât pentru el, cât și pentru echipa tehnică, treptat vor ajunge la un set-up ideal. Astfel, vor exploata la maximum fiecare modificare adusă.

Materializarea primei Tesla Model 3 Performance din Europa destinată exclusiv competițiilor de tip hillclimb a fost posibilă mulțumită unor parteneri care nu sunt străini de termenii „sustenabilitate”, „performanță”, „inovație” – termeni care de altfel se regăsesc în mod natural și în descrierea acestui spectaculos proiect. Ei sunt E.ON, George – primul banking inteligent din România, o inovație BCR, Netbet, Klintensiv, Hama, Tecnet, Plus Autotrade.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top