Test drive Volvo V90 Cross Country: După 20 de ani

În ciuda exploziei pieței SUV-urilor, Volvo continuă tradiția crossoverelor cu un model de lux – V90 Cross Country – care oferă o gardă la sol de 21 cm comparabilă cu a unui SUV veritabil. Primele impresii.

Cu o tradiție de 20 de ani și cu o piață locală care apreciază crossoverele, Volvo nu se teme că acestea ar putea reprezenta o concurență internă pentru SUV-ul XC90, care se vinde foarte bine peste tot în lume. Peste 90.000 unități XC90 s-au vândut la nivel global în 2016, iar în primele 9 luni din 2016, au fost comercializate 26.386 XC90 în Europa, rezultat care îi asigură locul doi în segment după BMW X5 (28.180) dar înaintea lui Audi Q7, Mercedes GLE sau Range Rover Sport.

Volvo are o abordare total diferită față de Mercedes spre exemplu în domeniul crossoverelor. Noul V90 Cross Country oferă o gardă la sol respectabilă, de 21 cm, care îi permite să abordeze și terenuri accidentate fără griji deosebite. Prin comparație, Mercedes E-Class All Terrain are o gardă la sol de numai 15,6 cm, similară cu a unei Dacia Logan, iar Audi A6 Allroad de 18,5 cm la nivelul maxim, acesta din urmă având suspensie pneumatică la toate roțile.
Utilizând aceiași platformă SPA de la XC90, V90 CC dispune de un tren de rulare adaptiv care permite reglajul răspunsului motorului și direcției în modurile Eco, Comfort, Dinamic, Individual plus modul dedicat special Off-road care funcționează până la 40 km/h și cuplează automat Hill Descent Control (HDC), reglând și răspunsul ESP-ului și al ABS-ului.

drive test Volvo V90 Cross Country 9

Opțional, se poate configura suspensie pneumatică la puntea spate și suspesnie adaptivă Four-C la toate roțile (1.964 euro) care reglează și răspunsul suspensiei. Garda la sol de 210 mm este cu 65 mm mai mare decât la V90, prin comparație XC90 având o gardă maximă la sol de 238 mm.

drive test Volvo V90 Cross Country 4

Garda la sol mai mare nu are nicio influență negativă asupra ruliului și nici nu am simțit lipsa unei suspensii pneumatice care să varieze garda la sol. La prima probă de condus, V90 CC este foarte agil și manevrabil deși are 2 tone și 4,94 metri lungime. În virajele rapide, ruliul este mic și direcția reacționează mai incisiv decât la XC90.
Tracțiunea integrală standard utilizează un cuplaj Borg Warner de generația a cincea. Pe drumuri cu aderență bună, tracțiunera este doar pe roțile față pentru eficiență maximă dar la plecarea din loc, trag toate patru roțile pentru aderență maximă.
Cu o suspensie reglată special pentru acest model și cu pneuri mai soft, V90 CC oferă o aderență foarte bună pe ud și pe zăpadă, iar modul ESP Sport permite glisări limitate ale spatelui, ușor de controlat datorită faptului că la limită, se poate transfera spre spate până la 70% din putere.

drive test Volvo V90 Cross Country 3

Noi am condus dieselul de top D5 echipat cu motorul bitturbo diesel de 2 litri și 235 CP. Mai este disponibil dieselul D4 (2 litri turbodiesel,190 CP) și două motorizări pe benzină T5 (2 litri turbo, 250 CP) și T6 (2 litri, turbo și compresor, 320 CP).

Cu tehnologie Power Pulse care face uitat turbolag-ul și cu două turbine din care una cu geometrei variabilă, acest motor de numai 2 litri nu ne face niciun moment să regretăm că sub capotă nu avem un motor de 3 litri cu șase cilindri. Are un răspuns rapid, este foarte elastic și își păstrează vigoarea și la turații mai înalte, lucru mai rar la un diesel. Motorul îi conferă reprize foarte bune chiar și la viteze mari, V90 CC accelerînd viguros chiar și de la 180 km/h în sus pe autostrăzile fără limită de viteză din jurul Munchen-ului.

V90 Cross Country este disponibil cu două echipări – Standard și Pro, echivalentul lui Inscription de la XC90, care costă 4.165 euro în plus și vine cu jante de aliaj de 19 inch, bord digital configurabil, tapițerie de piele, scaune Comfort cu regleje electrice și memorie.

Deși V90 CC se poziționează între V90 și XC90, acesta este mai scump decât XC90. Spre deosebire de XC90, V90 CC este disponibil și cu transmisie manuală cu 6 trepte la D4 pentru 54.366 euro.  Versiunile diesel D4 și D5 AWD ale lui V90 CC sunt cu circa 5.000-6.000 euro mai scumpe decât versiunile omolaoge ale lui XC90, iar versiunile T5 și T6 cu 1.000 respectiv 4.000 euro mai mult decât XC90.

drive test Volvo V90 Cross Country 5

Verdict

Cine nu are nevoie de șapte locuri dar vrea o mașină mai dinamică și suficient de capabilă în teren accidentat poate alege V90 Cross Country în loc de XC90. Diferența de preț este însă destul de importantă la o echipare aproximativ echivalentă.

 

DATE TEHNICEVolvo V90 Cross Country
ModelD4 AWDD5 AWDT5 AWDT6 AWD
Motor/ nr. cilindriL4, bi-turbodieselL4, bi-turbodieselL4, turboL4, turbo ?I compresor
Cilindree (cmc)1.9691.9691.9691.969
Putere maximă/turație (CP/rpm)190/4.250235/4.000254/5.500320/5.700
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)400/1.750-2.500480/1.750-2.250350/1.500-4.800400/2.200-5.400
Transmisieintegral?integral?integral?integral?
Cutie de viteze6 trepte man/8 trepte, aut.8 trepte, aut8 trepte, aut8 trepte, aut
L/l/h (mm)4.939/1.879/1.5434.939/1.879/1.5434.939/1.879/1.5434.939/1.879/1.543
Ampatament (mm)2.9412.9412.9412.941
Volum portbagaj (l)560-1.526560-1.526560-1.526560-1.526
Unghi atac/ventral/ieșire (gr.)18,9/17,7/20,718,9/17,7/20,718,9/17,7/20,718,9/17,7/20,7
Accelerație 0-100 km/h (s)8,8/8,87,57,46,3
Viteză maximă (km/h)210/210230230230
Consum mixt (l/100 km)5,1/5,25,37,47,7
Emisii CO2 (g/km)134/138139169176
Preț (euro cu TVA)54.366/56.64059.31856.59962.529

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top