Eficientizarea costurilor, una dintre cele mai importante motivaţii pentru alegerea unei flote electrice sau hibrid

Care ar fi motivele pentru care firmele ar trebui să aleagă vehiculele electrice sau hibrid drept un mijloc de mobilitate urbană? 

Există un cumul de motive ce ar trebui sa influenţeze managerii în alegerea unei flote electrice sau hibrid, pornind de la costuri şi până la amprenta asupra mediului înconjurător. Eficientizarea costurilor este una dintre cele mai importante motivaţii pentru manageri, pentru că un astfel de autovehicul vine cu costuri scăzute în diverse arii, ceea ce se va resimţi în valoarea totală a TCO pentru flota administrată. Bineînţeles, protecţia mediului şi activităţile de CSR ale companiilor influenţează de asemenea alegerea unui astfel de autovehicul, datorită nivelului scăzut de poluare. Mai mult decât atât, în ultima perioadă în România există şi un suport oferit de către stat, care a introdus mai multe variante de eco-bonus, subvenţionând achiziţia unor astfel de maşini care în mod normal au preţuri destul de ridicate. În prezent, în cadrul programului Rabla 2015, cu o valoare totală de 200 milioane lei, a fost alocat un număr de 5.000 de tichete pentru persoane juridice si instituţii publice. Pentru acest an au fost votate valori ale ecotichetului de 20.000 de lei (aproximativ 4.500 de euro), dacă se optează pentru un autovehicul pur electric şi de 5.000 de lei (aproximativ 1.100 de euro), pentru un autovehicul nou electric hibrid (cu sursa de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 sub 50g/km). Din perspectiva ALD Automotive, începem să vedem din ce în ce mai des inte
resul clienţilor din România pentru aceste tipuri de autovehicule, ceea ce nu poate decât să ne bucure. ALD Automotive a început deja să livreze flote de maşini electrice, iar consultanţii noştri de vânzări pot oferi sfaturi specializate în această zonă, astfel încât îi îndrumă pe clienţi către cea mai bună alegere, în funcţie de nevoile şi cerinţele pe care le au.
Cum îşi pot rezolva companiile logistica pentru acest tip de vehicule?

Într-adevăr, pentru moment în România este o provocare să ai o maşină electrică din cauza lipsei de infrastructură adecvată. Există foarte puţine prize de încărcare disponibile, iar majoritatea se găsesc în spaţii private. Din fericire, din ce în ce mai mulţi dezvoltatori încep să încorporeze infrastructura pentru maşini electrice în construcţiile lor, rezolvând astfel parţial problema. De asemenea, au apărut o serie de furnizori care oferă soluţii din ce în mai avansate de adaptare a sistemelor de încărcare chiar la sediul companiilor. Aşteptăm însă şi din partea autorităţilor o reacţie bine conturată în această zonă şi sperăm ca o reţea de borne de încărcare să fie construită astfel încât să ofere consumatorilor o bază în decizia de a achiziţiona autovehicule electrice. În ceea ce priveşte serviciile adiacente, precum întreţinerea sau service-ul acestor automobile, clienţii se pot baza în cadrul contractului cu ALD Automotive ca, pentru autovehiculele pe care le conduc, toate reparaţiile şi lucrările de întreţinere se realizează în service-uri autorizate ale mărcii respective. Este un element foarte important, luând în considerare faptul că vorbim despre maşini cu tehnologii noi şi mai puţin cunoscute. Chiar dacă la prima vedere pare un proces de utilizare şi întreţinere anevoios pentru astfel de autovehicule, noi susţinem introducerea lor pe străzile din România. Odată ce numărul utilizatorilor va creşte se va dezvolta cu şi mai multă rapiditate infrastructura şi vom putea intra pe un trend ascendent în ceea ce priveşte folosirea acestor maşini.
Care sunt tendinţele în ceea ce priveşte utilizarea vehiculelor electrice şi hibrid de către companii?

Este deja bine cunoscut interesul pentru vehicule electrice şi hibrid la nivel european, în ţări care au deja tradiţie în acest domeniu, precum Germania sau Olanda. În România însă ne aflăm abia la început de drum, iar două dintre cele mai mari probleme pe plan local sunt costurile încă mari pentru un astfel de autovehicul şi lipsa infrastructurii adecvate. Cu toate acestea, există mai multe iniţiative locale menite să ne ajute să urgentăm introducerea masinilor electrice pe piaţa din România. Noi primim deja solicitări din partea clienţilor noştri, care testează această piaţă şi sunt din ce în ce mai mult interesaţi de „înverzirea” flotelor auto.

Care este experienţa ALD Automotive în administrarea flotelor de maşini electrice şi hibrid?

  Ne mândrim cu faptul că suntem prima companie de leasing operaţional din România care a livrat o flotă de maşini electrice către un client local. Acest lucru demonstrează încă o dată că suntem întotdeauna cu un pas înaintea tendinţelor pieţei, iar clienţii noştri au încredere în expertiza noastră în ceea ce priveşte cele mai noi tendinţe de pe piaţă. De altfel, ne bazăm pe experienţa internaţională a grupului ALD Automotive în acest domeniu, care la ora actuală gestionează peste 6.500 de autovehicule pur electrice şi peste 19.000 de hibride în întreaga Europă. Este un know-how important, care ne oferă un avantaj competitiv şi pe care îl folosim întotdeauna în beneficiul clienţilor noştri. Tendinţa devine evidentă şi în România unde numărul de autovehicule hibrid din flota ALD Automotive a crescut în 2015, 2 dintre acestea fiind utilizate de către angajaţii companiei pentru deplasări la clienţi. Suntem foarte încântaţi de consumul redus al acestora mai ales în regim urban, aşa că putem oferi consultanţă clienţilor, atât pe baza experienţei locale, cât şi din experienţa acumulată în alte ţări.

Adaugati comentariu