Eli Zero- alternativă la Renault Twizy și Smart Fortwo EQ

Eli Zero start-up

Un start-up american a construit un model electric de oraș, numit Eli Zero, care este o combinație reușită între un Renault Twizy și un Smart Fortwo electric.

Prezentat acum trei ani la Salonul CES de la Las Vegas, Eli a prezentat acum informații complete despre mini modelul electric Eli Zero, concurent cu Renault Twizy și Smart Fortwo EQ, care este gata pentru producția de serie.

Micul vehicul care măsoară 2.250 mm lungime, 1.380 mm lățime și 1.588 mm înălțime este mai scurt decât Renault Twizy, la fel de lat și mai înalt cu 13 cm (Twizy 2.340 mm lungime, 1.380 mm lățime, 1.450 mm înălțime).

Deși este la fel de lat ca și Twizy, micuțul cvadriciclu oferă două locuri unul lângă altul și nu unul în spatele altuia ca la Twizy accesul fiind mult mai lejer.

Ampatamentul de 1,60 metri este cu 9 cm mai mic decât la Twizy dar pasagerii au mai mult loc la genunchi datorită amplasării scaunelor unul lângă altul.

Comparativ cu Smart, Eli Zero este mai compact, fiind mai scurt cu 445 mm, mai îngust cu 283 mm dar mai înalt cu 33 mm.
Ampatamentul de 1,60 metri este cu 273 mm mai scurt decât la Smart dar totuși Eli Zero oferă suficient spațiu.

Deși Smart este mai lung cu aproape jumătate de metru, acesta nu oferă un portbagaj mult mai mare. Eli Zero dispune de 160 litri față de 230 litri la Smart.

Soluția constructivă este cea mai bună posibilă pentru un astfel de vehicul cu propulsie electrică și urmează aceeași idee de la Smart: motor și transmisie spate și bateria Li-Ion amplasată sub scaune în fața punții spate.

Eli Zero este disponibil în trei versiuni: Eli Zero Lite, Eli Zero și Eli Zero Plus.
Primele două au o baterie de 5,8 kWh care îi conferă o autonomie de 83 km. Bateria se încarcă de la priză normală în 2,5 ore.

Eli Zero Plus are o baterie de 8 kWh care conferă o autonomie de 116 km. Bateria se încarcă de la priză normală în 3,5 ore.  Eli Zero și Eli Zero Plus au și sistem de management termic al bateriei.

Surprinzător, autonomia lui Eli Zero Plus, de 116 km, nu este departe de cea a lui Smart care, cu o baterie dublă, are o autonomie WLTP de numai 133 km.

Toate trei versiunile sunt propulsate de un motor electric de 4 kW care transmiste puterea la puntea spate prin intermediul unei cutii automate cu o singură treaptă.

Prin comparație, Smart are un motor mult mai puternic de 60 kW și este mult mai greu având 1.095 kg. Cei de la Eli nu comunică însă masa mașinii.

Structura caroseriei este din aluminiu, iar primele două versiuni rulează pe jante de 12 inci cu pneuri 145/80 R12 în timp ce versiunea de top are jante de 13 inci cu pneuri 165/65 R13.

Toate versiunile au cameră de marșarier, senzori de parcare, centuri de siguranță, un sistem de sunet de avertizare pentru pietoni la viteze mici, trapă, lumini de zi cu LED, sistem easy entry și pornire fără cheie, display de 7 inci, USB, priză de 12V.

Eli Zero start-up 2020

Aerul condiționat e opțional la prima versiune și standard la celelalte, iar Eli Zero și Eli Zero Plus vin cu tapițerie de piele vegan, versiunea de bază având tapițerie textilă. De asemenea,  acestea au standard faruri dual LED. Acestea comunică cu șoferul când se apropie de mașină sau o deschide, în timp ce o încarcă sau în timp ce conduce

.Deși Smart nu are, Eli vine cu direcție asistată care ajută la manevrele de parcare chiar dacă forța de apăsare pe puntea față este foarte redusă, distribuția masei fiind orientată majoritar spre spate acolo unde se află motorul, transmisia și bateria.

Prețurile sunt ceva mai mari decât la Twizy dar era normal deoarece Eli oferă mai mult spațiu și dotări standard mai bune.
Prețul începe de la 10.999 euro și se poate rezerva după modelul lui Tesla plătind un avans de 200 euro care este returnabil dacă clientul se răzgândește.

Micuțul vehicul se poate conduce cu categoria AM și bineînțeles cu categoria B. Viteza maximă este limitată la 45 km/h la versiunile pentru Europa. Versiunile pentru SUA au viteza limitată la 25 mph (40 km/h) confirm legislației americane.

Adaugati comentariu