Fără succesori pentru Renault Espace, Scenic și Talisman?

renault scenic

Renault trebuie să economisească 2,2 miliarde euro în următorii 3 ani. Se pare că Renault va renunța la unele modele care erau bestseller acum 15 ani. Va tăia Luca de Meo aceste simboluri din gamă după ce se va instala în iulie? În pericol se află Renault Espace, Renault Scenic și Renault Talisman.

Este o perioadă destul de tulbure pentru Renault. Întâi a fost zvonul că Nissan se retrage din Europa și se închide uzina Nissan din Barcelona.

Acum Automotive News anunță că Renault va scoate trei modele din gamă pentru a reduce costurile: Renault Espace, Renault Scenic și Renault Talisman.

Renault Talisman nu a avut niciodată șanse în fața lui VW Passat & Co deși a avut vânzări destul de bune în 2016 și 2017 când s-au depășit 30.000 unități vândute. Din 2018 vânzările au scăzut sub 20.000 unități în ciuda faceliftului operat anul trecut.

Lucrurile sunt diferite în cazul lui Renault Espace sau Scenic care pe vremuri erau cele mai bine vândute vanuri în clasa lor. Renault Espace a inventat segmentul monovolumelor în Europa și în momentul în care vanurile au început să dispară din preferințele clienților, Renault a încercat să se adapteze tendințelor și ultimul Espace din 2015 este mai mult crossover decât van.

Automotive News informează că decizia definitivă nu a fost luată încă și că aceasta nu ține neapărat cu problemele de organizare ale Alianței Renault-Nissan ci mai mult de tendințele globale.

Nissan regândește planurile pentru Europa

Vanurile de clasă mică și compactă sunt pe cale de dispariție. În special cele de clasă mică au dispărut ca în filmul Zece negre mititei. Menționăm aici Opel Meriva, Ford B-Max, Kia Venga, Hyundai ix20, Renault Modus, Citroen C3 Picasso, Nissan Note.
A rămas doar Fiat 500L care exploatează imaginea lui Fiat 500.

Și segmentul vanurilor compacte s-a depopulat considerabil, VW Touran fiind unul dintre ultimii mohicani.

Iar concurenții lui Renault Espace au dispărut de mult. Renault a vândut 1,3 milioane unități Espace din 1984 încoace dar în ultimii ani acesta este concurat de SUV-urile compacte. Acestea sunt produse globale și de aceea se produc într-o cadență mai mare decât un model ca Espace care este un produs destinat Europei.

Decizia în iulie 2020?

Fostul șef al lui Seat, Luca de Meo, va prelua la 1 iulie 2020 funcția de director executiv de la Clotilde Delbos, care a asigurat interimatul după demiterea lui Ghosn.
Luca de Meo vine într-un moment greu după ce Renault a înregistrat pentru prima oară pierderi în 2019 după zece ani de profit.

Scenic și Espace ca versiuni ale viitorului Kadjar?

Alți producători au redus costurile reducând numărul de platforme și implicit complexitatea și diversitatea. În cazul Renault, s-ar putea foarte bine ca în loc de Scenic sau Espace să fie oferită o versiune cu șapte locuri a viitorului SUV Kadjar așa cum se întâmplă acum cu VW Tiguan și Tiguan Allspace sau Peugeot 3008 și 5008. Viitoarea familie Kadjar ar putea fi produsă în Spania în timp ce uzina de la Douai unde se producea Espace ar putea fi alocată gamei electrice a lui Renault.

Deocamdată acestea sunt doar zvonuri. Însă o logică există. Espace, Scenic și Talisman fac parte din segmente în scădere. Segmentul vanurilor este atacat din toate părțile: pe de o parte de SUV-uri, iar pe de altă parte de utilitarele de persoane.

Adaugati comentariu