Fernando Alonso a testat prototipul modelului Toyota Hilux facelift

Toyota a dat publicității un clip video de promovare pentru viitorul model Hilux facelift în varianta camuflată. Modelul a fost testat de pilotul spaniol Fernando Alonso.

Toyota pregătește versiunea cu facelift a pick-up-ului Hilux, noul model urmând a fi lansat în următoarele zile.

Pentru promovarea noului model, Toyota a pregătit un clip de promovare în care apare unul dintre modelele prototip alături de pilotul spaniol Fernando Alonso. Clipul a fost realizat în Spania în timp pregătirilor pentru Rally-raidul Dakar.

Noul Hilux facelift va fi echipat cu un nou motor diesel de 2.8 litri și va primi o serie de îmbunătățiri la capitolul suspensie.

”Hilux este un simbol și am fost întotdeauna un fan al acestei mașini. Când am văzut prima oară New Hilux, mi s-a părut spectaculos. A fost frumos să testăm mașina nouă într-un mediu dificil, într-o etapă de raliu și să o împingem până la limite. Noul motor de 2.8 litri se comportă foarte bine, iar noua suspensie se simte excelent. Chiar dacă duceți Hilux la limită, confortul este tot acolo.”, a spus Fernando Alonso.

Test comparativ: Toyota Hilux vs Fiat Fullback vs Isuzu D-Max

Adaugati comentariu