Finalistele Best Electric Car in Romania 2022: Tesla Model Y

Al șaptelea și ultimul model din finala competiției Best Electric Car in Romania este Tesla Model Y. Cel mai nou dintre modelele electric produse de compania americană, Model Y poate fi configurat în două variante: Long Range și Performance.

Dezvoltată pe aceeași platformă ca și Tesla Model 3, cel mai de succes și accesibil model al mărcii americane, Model Y este un crossover electric cu dimensiuni compacte. Model Y completează gama Tesla alături de cunoscutele Model S, Model X și Model 3.

Tesla Model Y

Tesla Model Y folosește două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte. Pentru versiunea Model Y Long Range, puterea oferită de cele două motoare este de 351 CP, acestea fiind alimentate de o baterie Li-Ion de 75 kWh. Autonomia oficială este de 533 kilometri, iar accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 5 secunde.

Pentru versiunea Model Y Performance, cele două motoare electrice livrează 480 CP, iar autonomia este ceva mai scăzută, cu o cifră oficială de 514 km. Modelul accelerează, însă, de la 0 la 100 km/oră în doar 3,7 secunde.

Tesla Model Y nu beneficiază de portierele fluture pe care le cunoaștem de la Model X, iar interiorul este specific mărcii Tesla, comenzile fiind minime. Elementul central este un display de 15 inchi. Noul model Tesla Model Y este produs și în Europa, la noua uzină din Berlin.

Prețurile pentru Tesla Model Y pe piața din România încep de la 66.900 euro.

Test drive Tesla Model Y Performance

În cadrul competiției Best Electric Car in Romania, cititorii pot vota pentru Premiul de Popularitate una dintre cele șapte finaliste. Votați aici: BestElectricCar.ro

Via Best Electric Car

Adaugati comentariu