Gunther Werks 993 Speedster: reinterpretarea unui Porsche clasic

Restomodurile, sau restaurarea și modificarea unor modele clasice Porsche a fost dusă la rang de artă de companii ca Singer, Canepa sau RUF. Acum este rândul celor de la Gunther Werks să arate ca pot face cu un 993.

Americanii de la Gunther Werks au prezentat un model aparte inspirat din clasicul Porsche 911 Speedster. Bazat pe generația 993 a modelului sport din Stuttgart, cel mai rar dintre exemplarele Speedster. Oficial, Porsche a creat doar două unități 993 Speedster, unul pentru Alexander Butzi Porsche și al doilea pentru Jerry Seinfeld.

Porsche 993 Speedster

Gunther Werks produce o serie limitată la doar 25 de exemplare 993 Speedster, create după propria reinterpretare. Inima noului model este motorul boxer cu șase cilindri aspirat natural de 4.0 litri împins să dezvolte 435 CP și 454 Nm. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală Getrag G50 cu șase trepte.

Greutatea totală a modelului 993 Speedster este de doar 1.175 kilograme. Pentru a atinge această cifră, Gunther Werks a utilizat o serie de componente fabricate din materiale compozite și fibră de carbon. Oglinzile retrovizoare exterioare au formă de glonț, adăugând o notă retro modelului reinterpretat. Jantele cu design clasic Fuchs pot fi create din fibră de carbon și magneziu.

Un prim exemplar a fost expus la The Quail în cadrul evenimentului Monterey Car Week, acesta fiind vopsit în nuanța verde Cannes cu interior finisat în piele portocalie.

Via Gunther Werks

Adaugati comentariu