Hummer H2 6×6 blindat de vânzare pe un site de anunțuri din Rusia

Un vehicul rar și special a apărut la vânzare pe un site de anunțuri din Rusia: Hummer H2 6×6 blindat.

Hummer a fost mereu o marcă populară în Rusia, iar unele exemplare au fost modificate pentru a fi mai potrivite nevoilor proprietarilor. Ca de exemplu acest uriaș Hummer H2 cu trei punți și caroserie blindată.

Apărut pe siteul rusesc de anunțuri Avito.ru, exemplarul are deja 14 ani vechime și un kilometraj de 153.000 km, deci proprietarul anterior l-a folosit cu încredere. Exemplarul a fost lungit, iar în spate a apărut o punte suplimentare, ceea ce face ca mașina să aibă acum tracțiune 6×6.

Modificările au fost făcute de compania rusească Rida, specializată în vehicule blindate și modificate.

Pentru a mișca uriașul automobil, Hummer folosea un motor V8 de 6.0 litri ce dezvoltă 325 CP și are și un cosum pe măsură. Proprietarul cere 2.75 milioane ruble, ceea ce este echivalentul a 34.000 euro. Conform anunțului este singurul Hummer din Rusia modificat în acest fel.

Chiar dacă marca Hummer nu mai există, General Motors are planuri să reînvie legendarul nume sub forma unui pick-up electric ce va fi lansat în 2022 sub marca GMC. Noul model ar urma să se producă la uzina General Motors din Hamtramck, Detroit.

via ams

Adaugati comentariu