Hyundai i20 N: imagini și informații oficiale

Hyundai a dezvăluit noul său hothatch de clasă mică: i20 N. Noul model folosește un motor turbo de 1.6 litri ce dezvoltă 204 CP.

După o campanie de teasing întinsă pe aprope întregul an, Hyundai a dezvăluit cel mai puternic membru al familiei i20. Noul Hyundai i20 N are 204 CP și 275 Nm furnizați de propulsorul turbo 1.6 GDI. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Modelul beneficiază și de sistem Launch Control.

Cu o greutate de 1.190 kg, Hyundai i20 N poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 6.7 secunde, iar viteza maximă este de 230 km/oră.

La nivel de design, modelul aplifică liniile noii generații i20 și preia o serie de elemete stilistice de la modelul folosit de Hyundai în Campionatul Mondial de Raliuri. Avem un spoiler frontal mai mare, prize generoase. În spate pe hayon a fost amplasat un eleron, există un difuzor aerodinamic și sistem de evacuare cu terminație ovală.

Garda la sol a fost redusă cu 10 mm pentru i20 N. Sunt disponibile șase nuanțe de culoare pentru caroseria modelului i20 N: Performance Blue, Intense Blue, Polar White, Sleek Silver, Brass și Phantom Black.

La interior se remarcă volanul sport și inserțiile vopsite în culoarea Performance Blue. Modelul mai beneficiază de pedale sport metalice, scaune sport cu tetiere integrate și display digital pentru planșa de bord.

Via Hyundai

Adaugati comentariu