Hyundai Tucson, cel mai bine vândut model importat în România în 2022

Hyundai Tucson Hybrid

Clasamentul celor mai vândute autoturisme noi în 2022 arată că Hyundai Tucson a reușit să se plaseze pe prima poziție a mașinilor din import și pe a cincea în clasamentul general.

SUV-ul compact Hyundai Tucson este cel mai bine vândut model al mărcilor importate pe piața din România. Conform raportului anual al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), modelul a fost cumpărat în 2022 în 3.058 de exemplare, depășind astfel Toyota Corolla și Skoda Octavia, vehicule situate pe locurile doi și trei în clasamentul importurilor.

Bineînțeles că pe primele poziții în clasamentul general (autohton + import) se află modelele Dacia, nu mai puțin de patru la număr, care au ocupat atât podiumul cât și poziția a patra. Conform APIA, Dacia Logan a fost înmatriculat în 11.402 exemplare, Duster în 10.118, Sandero în 8.492 și Spring, în 6.830 de unități.

Aflat pe poziția a cincea în clasamentul general al autoturismelor noi, Hyundai Tucson a depășit micul SUV Ford Puma produs la Craiova (3.046 exemplare) cu doar 12 unități. Pe locul șapte se află al doilea cel mai înmatriculat vehicul din Import, Toyota Corolla, cu 2.634 unități.

Hyundai Tucson

Hyundai Tucson – cel mai bine vândut de import

În Top 10 urmează, în ordine, Dacia Jogger (2.614 unități), model aflat la primul an de comercializare, Skoda Octavia (2.534 unități), al treilea cel mai vândut vehicul importat, și Renault Clio (2.418 unități).

Poziția a cincea în clasamentul general și prima în cel al mașinilor importate, i-a adus modelului Hyundai Tucson și poziția a doua în topul SUV-urilor. În acest segment, prima poziție este ocupată de Dacia Duster, în timp ce pe locul doi se află Hyundai Tucson, iar pe trei Ford Puma.

În acest context, importatorul Hyundai Auto România consideră că „și-a îndeplinit obiectivul propus – de a menține volumul record de vânzări din 2021 – livrând și în 2022 peste 9.500 de unități”.

De altfel, dacă analizăm clasamentul mărcilor putem observa că Hyundai ocupă poziția a treia, după Dacia și Toyota, cu o creștere de 0,2% până la 9.551 de unități față de 9.532 cu un an în urmă.

„Pe parcursul anului 2022 am continuat să rămânem aproape de clienți prin intermediul unei game variate de modele. Rezultatele obținute demonstrează că designul futurist și tehnologiile revoluționare au transformat modelul Hyundai Tucson într-un veritabil succes, atât în România, cât și la nivel global’”, a declarat Teodor Brusalis, director general al importatorului Hyundai Auto România.

Creșterea cererii pentru SUV-ul Tucson a contribuit la performanțele înregistrate de marcă. Vânzările modelului s-au majorat cu 7,2% în comparație cu aceeași perioada a anului anterior..

Totodată, gama Hyundai eco reprezintă 19,6% din totalul vânzărilor în 2022. Hyundai Auto România își menține locul al doilea în segmentul hybrid, dar și în segmentul plug-în hybrid. În plus, ocupă poziția a patra în clasamentul vehiculelor 100% electrice.

Conform oficialilor importatorului, „pentru 2023 obiectivul Hyundai Motor Company este de a oferi clienților experiențe memorabile, inclusiv prin intermediul noilor modele – Kona, Santa Fe și Ioniq 5 N (primul vehicul electric de înalta performanță al companiei), continuând să își consolideze poziția de lider pe piață mobilității eco cu modelele electrice”.

Via Hyundai România

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top