Kalashnikov – EV-ul cu nume de armă, cu care rușii care vor să bată Tesla

Kalashnikov CV-1 (6)

Kalashnikov, producătorul rus de armament, intră acum și în industria auto. Și nu o face oricum, ci cu o mașină electrică ce vrea să rivalizeze cu Tesla.

De la AK-47, Kalashnikov trece la mașini electrice. Și iese pe piață cu un vehicul cu design retro, inspirat de un hatchback al anilor ’70, IZH-21252 Combi.

Kalashnikov CV-1 (1)GALERIE FOTO

Modelul Kalashnikov CV-1 a fost prezentat în cadrul unui eveniment care a avut loc la Moscova. Mașina cu propulsie electrică vine cu o autonomie de aproximativ 350 de kilometri, iar energia este stocată într-o baterie de 90 kW. Pusă în mișcare de un motor electric, creația rușilor are nevoie de aproximativ șase secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.

„Tehnologia pe care o avem ne va permite să concurăm la nivel global pe piața autovehiculelor electrice și să ne asigurăm o poziție bună față de rivali ca Tesla și alții”, au declarat reprezentanții companiei, care numesc CV-1 un supercar electric. Design-ul său amintește de muscle car-urile de acum 40 de ani.

În sfârșit! Vladimir Putin și-a primit limuzina

pe care a așteptat-o 4 ani

Kalashnikov se reprofilează pentru a face față și timpurilor pașnice. Astfel, compania rusească a produs, în ultima perioadă, roboți, haine, dar și accesorii, cum ar fi carcase pentru telefoane sau umbrele.

Avem de-a face pentru început cu un concept, pe care rușii plănuiesc să-l transforme în mașină de serie, fără să anunțe însă, când modelul va intra în producție. Kalashnikov deține uzină de armament, dar nu și un centru de producție auto.

Adaugati comentariu