Test drive Lancia Delta 1.9 JTD 190 CP

Noua Lancia Delta renunță la combinezonul de raliu pentru un costum fin, care se asezonează perfect cu noile pretenții premium ale mărcii italiene.

  • Design exterior
  • Motorizari diesel/benzina performante
  • Unele finisari interioare
  • Suspensia spate rigida afecteaza confortul

Un model care a făcut istorie în lumea sportului cu motor – Delta – revine în atenția publicului sub o nouă înfățișare, cu un interior select și dovedind un comportament dinamic orientat catre confort. Dacă prima generație a compactei Lancia Delta a fost produsă în perioada 1979-1994, iar a doua între anii 1993 și 1999, cea de-a treia generație a modelului vine după aproape zece ani de la încetarea producției Lancia II. Designul dur, interiorul monoton și suspensiile tari sunt acum de domeniul trecutului.

Noua Delta semnifică schimbarea, evoluția, și, totodată, repoziționarea mărcii Lancia într-un segment râvnit de foarte mulți constructori auto – clasa premium. Prin reînvierea acestui model, Lancia mizează pe două valori fundamentale: eleganță și atitudine. După lansarea oficială de la Salonul Auto de la Geneva 2008, Lancia Delta ajunge, în cele din urma, pe străzile europene și este o propunere interesantă în segmentul compact de nişă. Proiectată la Centrul de Stil Lancia, noua Delta continuă tradiția unor modele celebre ale constructorului italian precum Aprilia, Appia, Fulvia, Beta, Prisma, Dedra și Lybra.
Încadrată la clasa compactă, Delta măsoară 4,5 m lungime, 1,8 m lățime și 1,5 m înaltime, valori completate de un ampatament de 2,7 m (demn de o clasa superioara) care, de altfel, garanteaza un spatiu generos pasagerilor. Interiorul respecta standardele ridicate ale designului exterior, exceland la capitolul materiale folosite si colorit. Totodata, atat spatiul destinat pasagerilor, cât și cel rezervat depozitării bagajelor sunt caracterizate de versatilitate. Italienii știu cel mai bine rețeta unei mașini care să sugereze rafinament și mult bun gust. Este și cazul noii Delta, pentru care interiorul este principalul punct de atracție. Acesta abundă în crom, piele și materiale sintetice alese pe sprânceană. Nici veleitățile practice sau accesoriile high tech nu sunt trecute pe locul secund, aici amintind bancheta spate culisabilă, sistemul Hi-Fi Bose, precum și inovația specifică Fiat: Blue&Me (sistemul hands-free, multimedia și de navigație conceput împreună cu Microsoft).
În dotarea standard sunt incluse: aer condiţionat, 6 airbag-uri, ESP cu Hill Holder, ABS, EBD, BAS, CD+MP 3 şi comenzi radio pe volan, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față/spate acționate electric, proiectoare de ceață adaptive, oglinzi reglabile electric, stopuri cu LED. Fiind un automobil care a obținut 5 stele la testele EuroNCAP, sistemele de siguranță sunt de primă mână. Cel mai important sistem poartă numele ESC (controlul electronic al stabilității dezvoltat de Fiat). Acesta combină un ESP clasic cu două funcții specifice: LTF (Linearization Torque Feedback), care îmbunătățește feedback-ul mașinii în curbe, și TTC (Torque Transfer Control), care transferă cuplul prin intermediul unui diferențial autoblocant.

Rezultatul este un comportament neutru în curbe și o abordare rapidă a virajelor. ESC este ajutat, la rândul său, de DST (Drive Steering Control), un sistem care controlează reacțiile mașinii atunci când virează. Dacă virăm brusc și forțăm volanul pe o suprafață alunecoasă, acest sistem va interveni în câteva miimi de secundă. Pe lângă acestea, sistemul SDC (Synaptic Damping Control) reglează în mod continuu stabilitatea mașinii în funcție de suprafață de rulare și tehnica de condus, filtrând cu succes imperfecțiunile carosabilului.

Pentru cei care nu vor să se streseze cu manevrele executate la parcare, există și un sistem de parcare semiautomată, numit SPS (Semi-automatic Parking System), care ghidează volanul, lăsând la latitudinea șoferului doar apăsarea pe pedala de accelerație și pe cea de frâna. Performanțele dinamice sunt asigurate de cinci versiuni de motorizare cu puteri cuprinse între 120 și 190 CP. Modelul testat era echipat cu motorul bi-turbo diesel de 1.9 și are nu mai puțin de 190 CP. În funcție de nivelul de echipare și motorizarea aleasă, noua Delta poate fi achiziționată la prețuri cuprinse între 18.900 euro și 26.600 euro cu toate taxele incluse.

Date tehnice: Lancia
Delta
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.9 JTD Twinturbo
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1430/2000
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4520/1795/1495
Ampatament 2700
Volum portbagaj [l] 380 (1190)
Motor si transmisie
Tip motor 1.9 JTD Twinturbo
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1910
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 140(190)/4000
Cuplu max. [Nm/rpm] 400/2000
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 222
0-100 km/h [s] 7.9
Consum urban/extra/mixt 7.3/4.7/5.7
Emisii CO2 [g/km] 149

Adaugati comentariu