Marele câştigător al campaniei BCR a primit cheile unui Duster Laureate

Campania de promoţională organizată de BCR în parteneriat cu BCR Leasing, „Soluţii de creditare pentru fiecare”, şi-a desemnat marele câştigător al premiului Dacia Duster Laureate, în persoana lui Iurie Pânzaru din Cluj. Acesta a optat chiar pentru două produse de creditare în această campanie – un credit “Prima Casă” şi un card de credit “Bun de plată”.

Campania
promoţională “Soluţii de creditare pentru fiecare” s-a derulat în perioada 22
august-15 decembrie 2014 şi a beneficiat de premii săptămânale în bani, în
valoare de netă de 10.000 de lei, plus marele premiu, o maşină Dacia Duster
Laureate.

„Campania a dus
la creşterea traficului de clienţi în unităţi, precum şi la creşterea numărului
şi volumului produselor de creditare vândute. În unităţile BCR au intrat
zilnic, în medie, pe toată durata campaniei, peste 1.500 de clienţi interesaţi
de obţinerea uneia dintre soluţiile de creditare oferite de BCR. Comparativ cu
aceeaşi perioadă a anului 2013, toate produsele de creditare promovate în
campanie au înregistrat rezultate foarte bune în vânzări: creşteri cu peste
90%la creditele pentru casă, respectiv la cardurile de credit, precum şi o
creştere de 40% la creditele destinate nevoilor personale”, a explicat Anca
Rarău, director executiv marketing în cadrul BCR.

Campania a
asigurat intrarea automată la tragerea la sorţi pentru unul din premiile
promoţiei, tuturor clienţilor care au ales o soluţie de creditare şi, totodată,
au venit cu salariul sau pensia la BCR.

Marele premiu a
fost decernat în cadrul festivităţii de premiere de către Bogdan Speteanu, CEO
BCR Leasing, în calitate de partener BCR în această campanie.

 „Ne face plăcere
să adăugăm un plus de valoare serviciilor achiziţionate de clientul Grupului
BCR, dl Iurie Pânzaru, şi sperăm că acest Mare Premiu, oferit de BCR Leasing,
va completa bucuria achiziţionării «Primei Case». Succesul acestei campanii
reprezintă o confirmare a încrederii pe care clienţii noştri ne-o acordă, dar
şi a faptului că produsele noastre răspund adecvat nevoilor individuale ale
acestora”, a declarat Bogdan Speteanu în momentul înmânării cheilor maşinii.

Pe parcursul
celor 16 săptămâni de campanie, alţi 16 clienţi, din peste 13 judeţe ale ţării
şi Municipiul Bucureşti au câştigat premii săptămânale în valoare netă de
10.000 lei fiecare. Toţi
câştigătorii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi electronică.

Valoarea
totală brută a premiilor campaniei a fost de aproximativ 270.000 lei.

Adaugati comentariu