Maserati Grecale va fi lansat în 22 martie

Maserati a anunțat data de 22 martie pentru lansarea oficială și publicat un nou set de imagini cu noul SUV Grecale în variantă camuflată. 

Maserati va adăuga un al doilea model SUV în gama sa în luna martie. Noul model poartă denumirea Grecale și se alătura actualului model Levante. Inițial, acest model ar fi trebuit să debuteze în luna noiembrie 2021, dar lansarea a fost amânată.

Maserati Grecale se lansează în 22 martie

Maserati Grecale va deveni un rival direct pentru modele ca Porsche Macan sau BMW X4. Noul model folosește arhitectura Giorgio, comună cu cea utilizată de Alfa Romeo pentru modelul Stelvio.

Viitorul model Grecale va utiliza motorizări din cadrul grupului FCA. Cel mai probabil, vom vedea unitatea V6 biturbo de 510 CP preluată de la Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio, da și motorul 2.0 cu patru cilindri în variante de 200 și 280 CP. Motorizarea de 2.0 litri va folosi, cel mai probabil, un sistem mild-hybrid. De asemenea, este posibil ca o versiune complet electrică a modelului Grecale să fie lansată ulterior.

Noul model va fi produs în Italia la uzina FCA din Cassino.

Via Maserati

Adaugati comentariu